Cursuri la Astronomie

115 din 17

docx Ce se intimpla cu pamintul?

Pe 4 ianuarie distanţa dintre Pâmânt şi Soare se va micşora, spun astronomii. Oamenii nu au însă de ce să se teamă, deoarece, în această zi are loc un „fenomen natural”, care se întâmplă în fiecare an. Adrian Şonka, ast

docx 100 curiozitati despre lumea care ne inconjoara

Unele dintre statisticile de mai jos vi se vor parea amuzante in timp ce altele sunt cat se poate de serioase. Absolut toate sunt menite, insa, sa ne arate cat de putine lucruri cunoastem despre lumea care ne inconjoara.

pdf Determinarea distantelor ceresti

Determinarea distanţelor corpurilor cereşti se bazează pe metoda trigonometrică simplă a determinării distanţei la un punct inaccesibil, dar vizibil. Fie un copac C situat dincolo de un râu. Se cere să determinăm distanţ

pdf Miscarile planetelor si satelitilor

Mişcările corpurilor din sistemul solar pot fi deduse din legile mişcării şi din legea atracţiei universale . După cum a arătat Kepler, toate planetele se mişcă pe orbite eliptice, Soarele fiind într-unul din focare. Put

pdf Straturile Pământului

Structura internă cu principalele straturi ale Pământului prezentat schematic Forma globului terestru este aproape sferică, deformarea datorându-se forței centrifuge rezultate prin mișcarea de rotație, Pământul având o f

pdf Mişcările Pământului

Pământul, satelitul său natural Luna împreună cu toate planetele din Sistemul Solar se învârt în jurul celui mai mare astru din sistem – Soarele. Mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui se numeşte mişcare de

pdf Mişcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească

Dacă notăm pe orizont punctele unde răsare şi apune Soarele, vom constata că, spre deosebire de stele, aceste puncte nu sunt fixe. Prin urmare Soarele se mişcă faţă de stele. Să determinăm în fiecare zi, timp de un an,

pdf Obiectul astronomiei

Astronomia, (din limba greacă, άστρον astron: stea, νόμος nomos: lege) este știința care studiază legile ce guvernează cosmosul, adică corpurile cerești și evenimentele ce au loc dincolo de atmosfera terestră cum ar fi s

pdf Eclipsele de Luna

Mecanismul eclipselor de Luna se explica prin faptul ca Pamantul, fiind un corp opac luminat de Soare, proiecteaza in urma sa un con de umbra, precum si unul de penumbra. Luna, la rindul sau, neavand lumina proprie, de f

pdf Structura și arhitectura universului

Universul ar avea o vechime de cca 15 miliarde de ani;dup ăStephen Hawkingvârsta sa ar fi de 13,7 miliarde de ani. Universul are în compunerea sa materia vizibil ă (galaxii, stele, planete, asteroizi, praf) care reprezin

pdf Coodonate ceresti

Sunt necesare pentru orientarea pe sfera cereasca pentru stabilirea sau indicarea pozitiei exacte a unui punct de pe bolta cereasca. Coordonatele sferice sunt stabilite in functie de urmatorele repere ce constituie baza

pptx timp si calendar

proiect la astronomie:timp si calendar

ppt eclipsa de soare

proiect la astronomie:eclipsa de soare

doc Studiul spatiului cosmic

alo jhdf uhaui hhxd kjhaee uhxbajki sd

doc STUDIUL SPATIULUI COSMIC CU AJUTORUL RADIATIEI ELECTROMAGNETICE

STUDIUL SPATIULUI COSMIC CU AJUTORUL RADIATIEI ELECTROMAGNETICE