De la „etica dialogului“ (germană) la „şcoala critică“ (franceză). - Etica Economica

Extras din document

În Europa ultimelor decenii s-au conturat două şcoli de gândire etică în afaceri, cea germană şi cea franceză. Reflecţii asupra eticii firmelor de afaceri s-au dezvoltat în spaţiul german, mai ales prin intermediul operei filosofice a trei gânditori: Jurgen Habermas, Hannach Arendt şi K. Otto Apel. S-a ajuns ca, sub influenţa scrierilor lui Habermas, „şcoala germană“ să fie numită a eticii discuţiei. Această etică, spre deosebire de etica şcolii americane, nu este o etică a managerului; ea se referă la „ansamblul activităţilor“, iar toţi cei implicaţi (inclusive salariaţii) sunt consideraţi „copărtaşi“ la această etică. În formă concisă, această şcoală de gândire poate fi astfel rezumată: a) normele morale apar ca ceva evident într-un process social interpersonal în cuprinsul căruia sunt puşi în contact, prin „discuţie“, diverşii agenţi implicaţi; b) această teorie nu suprimă universalismul etic kantian, acesta transformându-se într-o „simplă regulă de argumentare“; c) conform acestei perspective, pentru ca dintr-o discuţie să se degaje o normă, ea trebuie să trezească şi să genereze consensul partenerilor de discuţie, iar aplicarea ei se bazează pe acest universalism „relativ“; d) în plan practic, trebuie ca strategiile de acţiune (vizând organizarea firmei, obţinerea profitului şi reinvestirea etc.) să fie discutate