1. Specificul satisfacţiei în muncă 2. Contribuţii cheie la satisfacţia în muncă 3. Consecinţele insatisfacţiei în muncă Munca este văzută de om nu ca simplu mijloc de obţinere a celor necesare, dar şi ca prilej de satisfacţie. O mare parte din viaţa noastră este dedicată muncii şi, din această cauză, satisfacţia în muncă devine un aspect foarte important al activităţii profesionale, ea având consecinţe majore, atât personale, cât şi asupra organizaţiei în care se desfăşoară munca. Potrivit unui studiu Hewitt Associates citat de Inc.com., companiile incluse în studiu care aveau un nivel al interesului angajaţilor de peste 65% au adus angajaţilor câştiguri, în medie, cu 19 % mai mari decât în 2009. Pe cealaltă parte, companiile ai căror angajaţi prezentau un nivel de angajament mai scăzut, de sub 40%, au raportat venituri cu 44% mai mici decât media. Capitalul uman are o pondere foarte mare asupra rezultatelor finaniare, de aceea o companie de succes trebuie să ştie cum să păstreze un echilibru între satisfacţia angajaţilor şi nevoile companiei indiferent de contextul economic. Satisfacţia în muncă – un set de atitudini pe care le au lucrătorii referitoare la munca lor. ...
Comentariul tau va fi primul
Curs: Satisfacţia în muncă Obiect: Comportament Organizational