Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia. Integrarea Republicii Moldova în spaţiul economic european condiţioneazănecesitatea armonizării contabilităţii cu Directivele Europene şi Standardele Internaţionale de Raportare Financiară(IFRS). Aceasta se referă, în special, la contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor care, dupămetodologia şi mecanismul de realizare, este unul dintre cele mai importante şi dificile sectoare de evidenţăa oricărei întreprinderi. În cadrul sectorului de evidenţănominalizat se formeazăun şir de indicatori financiari care servesc drept bazăpentru determinarea obligaţiilor fiscale, elaborarea bugetelor întreprinderii,luarea deciziilor manageriale şi economice. În exactitatea şi oportunitatea calculului indicatorilor enunţaţi sînt cointeresate toate categoriile de utilizatori ai rapoartelor financiare. Informaţiile contabile despre venituri şi cheltuieli au o deosebităvaloare şi la nivel macroeconomic. Ele contribuie la soluţionarea celor mai diverse probleme cum ar fi: crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru atragerea investiţiilor străine; estimarea performanţelor întreprinderilor în onorarea obligaţiilor faţăde stat şi partenerii de afaceri; dezvoltarea sectorului public prin majorarea veniturilor bugetare datorităcolectării impozitelor, taxelor şi altor plăţi calculate în baza datelor contabile; monitorizarea şi exercitarea controlului asupra întreprinderilor cu proprietate de stat; combaterea tranzacţiilor ilegale; asigurarea la nivel internaţional a comparabilităţii indicatorilor macroeconomici etc. Actualmente, lipsesc investigaţii complexe referitoare la componenţa, modul de clasificare, recunoaştere, evaluare şi contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor autohtone. De asemenea, nu sînt abordate şi soluţionate problemele contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor la întreprinderile micului business, de transport auto, în companiile de leasing şi cooperativele de întreprinzător. În plus, baza normativăa contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor din Republica Moldova este incompletă şi necesitămodernizare în concordanţă cu normele şi principiile contabile internaţionale. Circumstanţele expuse mai sus confirmăactualitatea temei investigate şi condiţionează necesitatea examinării profunde a problemelor privind contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor şi a perfecţionării acesteia în conformitate cu cerinţele internaţionale şi nivelul actual de dezvoltare economicăa întreprinderilor autohtone. Prezenta tezăeste prima lucrare ştiinţifică, elaboratăîn Republica Moldova, în care sub aspect complex sînt abordate problemele teoretico-metodologice şi aplicative ale contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor la nivel de întreprindere, în funcţie de sistemele contabile şi particularităţile unor sectoare şi ramuri ale economiei naţionale. ...
Comentariul tau va fi primul
Teza: Probleme metodologice ale contabilitatii veniturilor si cheltuielilor intreprinderii - Autoreferat al tezei de doctor Universitate: Universitatea Agrara de Stat din Moldova