Darea de mita - Drept

TEZAUniversitate Universitatea de stat Profesor Gheorghe Avornic

preview iconExtras din document

Întroducere Lucrarea elaborate constituie o cercetare ştiinţifică a fenomenului de corupţie cît şi în special al infracţiunii de dare de mită prevăzută de C.P. al R.M. Fenomenul corupţiei, privit ca un fenomen infracţional, care la etapa actuală a cuprins majoritatea sferelor vieţii politice, social-economice, administrative de stat cît şi private, care a suscidat şi continuă numeroase discuţii în societate, cît printre specialişti, şi atât printre factorii chemaţi să contribuie la eradicarea acestui viciu. Structura lucrării: Lucrarea este structurată în 4 capitole, care conţin 12 paragrafe, introducere, concluzii şi referinţe bibliografice. În total teza numără 106 pagini şi invocă 48 surse bibliografice (inclusiv acte normative şi de interpretare). În Capitolul I „Consideraţiuni generale privind darea de mită ” se relevă trăsăturile de bază şi esenţa dării de mită. De asemenea, în primul capitol s-a efectuat o analiză juridico-penală generală a infracţiunilor de corupţie, locul infracţiunii de dare de mită în cadrul acestora. În cadrul acestui capitol au fost prezentate trăsăturile infracţiunii de dare de mită sub aspect social . În capitolul II întitulat „ Aspecte juridico penale a infracţiunii de dare de mită ” sunt determinate şi analizate în mod amplu semnele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzute la art.334 CP RM.. Nu au fost lăsate fără atenţie formele agravante ale dării de mită precum şi sancţiunile acestei infracţiuni. Capitolul III „ Formele şi alte aspecte a dării de mită” reprezintă un studiu asupra. consumarea dării de mită, sancţionarea şi cauzele care exclud existenţa infracţiunii de dare de mită. Capitolul IV” Delimitarea dării de mită de alte infracţiuni” analizează infracţiunea de dare de mită comparativ cu alte infracţiuni de corupţie cum ar fi coruperea activă, luarea de mită, coruperea pasivă, primirea de către funcţionar a unei recompense ilicite şi traficul de influenţă. Metodologia lucrării:Corupţia, nu este un fenomen ce există in toate societăţile, cu deosebirea că în unele ea este mai des întâlnită, iar în altele mai puţin.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Teza: Darea de mita Obiect: Drept