Codul penal al R.S.S.M. din 1961 reglementa două cauze care înlăturau caracterul penal al faptei: legitima apărare (art.13) şi extrema necesitate (art.14). În Codul penal din 18 aprilie 2002, legiuitorul moldovean a prevăzut cauzele care înlătură caracterul penal al faptei în Capitolul III, art.35-40, fiind introduse, în afară de cele două cauze tradiţionale, şi altele 3 – reţinerea infractorului, constrângerea fizică sau psihică şi riscul întemeiat. Prin Legea nr. 277 din 18.12.2008 a fost lărgită sfera cauzelor generale care înlătură caracterul penal al faptei, introducând executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului în categoria stipulărilor legale care au înlăturat contradicţiile dintre prevederile art.31-33 ale Statutului CIP şi legislaţia naţională.
Comentariul tau va fi primul
Teza: Dreptul penal Obiect: Drept Penal