Art 145 Omorul intentionat Omorul este fapta prejudiciabila ce consta in lipsirea de viata a unei personae. Gradul prejudiciabil este ridicat deoarece decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Obiectul egenric constituie relatiile sociale privind ocrotirea vietii si sanatatii persoanei Obietul special îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei. Obiectul material este corpul persoanei. Latura obiectivă a omorului se realizează prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate ilegală care pricinuieşte moartea unui om. De cele mai multe ori, această activitate constă într-o acţiune (de împuşcare, strivire, înjunghiere, otrăvire, ardere, lovire, provocare a unei sperieturi, provocare a unei emoţii, despre care făptuitorul ştie că îi va provoca victimei moartea, folosire a unor animale sălbatice, folosire a unor alte forţe puse în mişcare de făptuitor etc.). Omorul poate fi săvârşit şi prin inacţiune, dar numai în acele cazuri în care făptuitorul avea obligaţiunea de a acţiona pentru împiedicarea morţii persoanei. De exemplu, mama nu-şi hrăneşte copilul. Urmarile prejudiciabile constau din moartea unei personae . Infractiunea se conusuma din momentul survenirii mortii, component este materiala. Latura suiectiva consta in vonovatie sub formade intentie directa sau indirecta Scopul sau motivul nu sunt importante pentru a califica conform acestui alineat, dar se admite : gelozia; compatimire. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Comentariul tau va fi primul
Test: Drept penal test 1 Profesor: Vasiloi D.