Dreptul de proprietate - Volcinschi

Extras din document

3. Dreptul de proprietate: noţiunea dreptului de proprietate în sens economic şi juridic, în sens obiectiv şi subiectiv. Conţinutul dreptului de proprietate Conţinutul dreptului de proprietate îl constituie cele 3 atribute ce aparţin titularului: posesia, folosinţa şi dispoziţia (ius utendi, fruendi, abutendi). Posesia (ius utendi) înseamnă posibilitatea de a stăpâni bunul în materialitatea lui; de a veni în contact fizic cu el. De exemplu, faptul de a ţine în mână o carte. Folosinţa (ius fruendi) presupune culegerea fructelor, adică de a beneficia de foloasele lucrului, de rezultatele lui. De exemplu, cel ce are o livadă, culege recoltele pentru sine; cel ce deţine un cal, îl exploatează la lucrările agricole etc. Dispoziţia (ius abutendi) este cel mai important atribut al dreptului de prorpietate. Fără dispoziţie nu poate exista nici proprietatea. Cel care deţine asupra sa dreptul de dispoziţie, poate uşor să decidă soarta bunului (să-l vândă, să-l doneze, să-l arunce, să-l distrugă etc.). 4. Modurile de dobândire a dreptului de proprietate În dreptul roman au existat mai multe clasificări ale modurilor de dobândire a proprietăţii. Prima, şi cea mai principală, proprietatea putea fi dobândită prin: a) ocupaţiune; b) tradiţiune; c) accesiune; d) specificaţiune; e) mancipaţiune; f) in iure cessio; g) uzucapiune; h) lege, şi e) hotărâre judecătorească. Proprietatea mai putea fi dobândită prin moduri: a) universale (se transmite întreaga avere, dee exemplu: toată moştenirea celui decedat trece la urmaşi), b) cu titlu universal (se transmit câteva lucruri, de exemplu: casa şi sclavii, sau terenurile şi animalele etc.) şi c) particulare (un singur lucru: un sclav, o căruţă, o unealtă de muncă). De asemenea, existau moduri de dobândire a dreptului de proprietate: a) originare (lucrul nu a aparţinut până atunci nimănui), şi b) derivate (lucrul a fost preluat de la alt proprietar). a) Ocupaţiunea Ocupaţiunea constă în luarea în posesiune a unui lucru care nu aparţine nimănui, cu intenţia de a deveni proprietar. Lucrurile care nu aparţin nimănui se numesc şi lucruri fără stăpân. Aceastea sunt: a) Produsele mării, ca: scoicile, perlele, peştele; b) Produsele pădurii, ca: animale sălbatice, pomuşoare, ciuperci etc.; c) Lucrurile părăsite de stăpânul lor (abandonate, când nu mai avea nevoie de ele);