Secţiunea 1: Noţiune. Accepţiunile termenului “Drept” 1. Definiţie : Dreptul constă în ansamblul regulilor de conduită generale şi obligatorii asigurate şi garantate de stat reguli al căror scop îl constituie organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în cadrul relaţional uman cum şi înfăptuirea acestui comportament într-un climat specific manifestării coexistenţei drepturilor esenţiale ale omului şi libertăţilor lui cu justiţia socială. Ceea ce este caracteristic normelor de drept constă tocmai în faptul că respectarea şi aplicarea lor nu este o latitudine sau facultate ci o obligaţie a cărei încălcare atrage răspunderea penală, civilă sau disciplinară după caz. 2. Accepţiunile1 termenului “Drept” A. dreptul în sens de drept subiectiv B. dreptul în accepţiunea sa de drept obiectiv C. dreptul în accepţiunea sa de drept pozitiv D. dreptul ca ştiinţă A) Dreptul subiectiv În această accepţiune termenul “drept” se înfăţişează a fi prerogativa recunoscută unei persoane fizice sau juridice de a pretinde ceva la un alt subiect de drept, fie o prestaţie pozitivă constând în “a da” sau în “a face” fie într-o prestaţie negativă constând în “ a nu face”. Exemple cu privire la frecvenţa folosirii termenului cât şi în privinţa conţinutului termenului în accepţiunea sa de drept subiectiv: 1. am dreptul să mă căsătoresc, întrucât am împlinit vârsta de 18 ani (din domeniul dreptul familiei); 2. am dreptul să mă înscriu în anul II de studii întrucât am promovat primul an (din domeniul dreptului administrativ); 3. am dreptul să petind preţul pe lucrul v
Comentariul tau va fi primul
Seminar: Elemente din Teoria generala a dreptului Universitate: USM