Identificarea criminalistica - Rotari Oxana

Extras din document

Identificarea criminalistică Identificarea în criminalistică : - activitatea prin care se constată atât însuşirile comune ale obiectelor, fenomenelor, fiinţelor cât şi însuşirile ce le deosebesc, ordonarea lor în tipuri, grupe şi subgrupe, apoi în vederea deosebirii fiecăruia în parte de toate celelalte cu anumite asemănări. Identitatea – rezultatul obţinut la sfârşitul procesului de identificare cuprinde acele însuşiri sau proprietăţi ale obiectelor, fenomenelor, fiinţei care îl fac să fie el însuşi. Scopul final al identificării: este stabilirea identităţii obiectelor, fenomenelor sau fiinţelor supuse examinării; prezintă interes, utilitate şi altă treaptă a determinării, în lipsa unor trăsături individuale: tip, grupă, subgrupă cât şi constatarea neidentiţăţii sale, obiectul fiind scos din câmpul cercetării. Tipuri de identificare: - după memorie - după descrierea trăsăturilor esenţiale - după urmele lăsate – este mai frecvent în procesul de identificare Procesul identificării – urmează mai multe trepte, de la general la particular, tipuri, grupe, subgrupe, individualizare. Ex. urmele roţilor de autovehicule. Obiectele procesului de identificare: - obiecte scop – care trebuie identificate - obiecte mijloc – servesc la identificare ex. Impresiuni experimentale; condiţii identice - ex.înregistrări telefonice Examinarea se efectuează prin aplicarea analizei şi sintezei - analiza – examinarea obiectului scop şi a celui mijloc separat - sinteza – stabilirea trăsăturilor comune Fazele procesului de identificare: - delimitarea în tipuri, grupe şi subgrupe: utilitate înlăturarea obiectelor care nu au trăsăturile de grup respective şi orientarea atenţiei asupra unei sfere restrânse de exemplare - identificarea obiectului – scop prin delimitarea de toate celelalte cu însuşiri comune Trăsăturile coincidente necesare identificării pot fi definite ca urmă: - urmele de încălţăminte : 4-5 detalii - urmele de mărimi : 10-17 caracteristici Metoda : examinarea comparativă a obiectelor scop cu fiecare din obiectele mijloc; se reţin mai întâi trăsăturile comune mai multor obiecte realizând identificarea de grup apoi se selectează caracteristicile care pot fi întâlnite numai la un singur obiect scop. Se explică apoi, raţional, coincidenţele şi necoincidenţele stabilite în raport de: claritatea caracteristicilor obiectului creator şi modificarea lor în timp.