Puterea politica - Rosca

Extras din document

1. Aspecte de ordin general Termenul de putere deriva din verbul latinesc potere (a putea, a fi capabil, din care au derivat substantivele potenta si potestas). Primul inseamna capacitatea unui om sau lucru de a-l afecta pe altul, iar al doilea avea o conotatie dominant sociala, politica insemnand aptitudinile celor care comunicau si actionau impreuna. Tot de la romani retinem distinctia dintre putere, ca o calitate a corpului politic si autoritate, ca exercitiu si calitate a guvernantilor. In viziunea lui Jean Claude Lugen in lucrarea 'Elemente de analiza a sistemelor sociale' puterea politica este 'capacitatea de a-i obliga pe actorii unui sistem social dat sa-si indeplineasca obligatiile pe care le impun obligatiile colective, mobilizand resursele societatii in vederea atingerii obiectivelor propuse'. Indiferent de modul de definire al puterii politice se folosesc concepte precum: influenta, autoritate, dominatie, supunere, legitimitate etc. O relatie de conducere-ascultare sau de dominatie - supunere exista incepand cu familia si grupurile mici si terminand cu statele si organizatiile internationale. Atunci cand autoritatea se bazeaza pe drept capata aspectul de conducere-ascultare, iar cand se bazeaza pe forta se prezinta sub forma de dominatie-supunere. Autoritatile publice isi manifesta capacitatea de a decide pentru intreaga colectivitate si de a duce la indeplinire deciziile prin persuasiune, si chiar prin folosirea fortei (forta legitima, forta dreptului, forta publica). Forta nu este sinonima cu puterea. Ea este elementul material al puterii la care puterea nu poate fi redusa. Alaturi de forta, in cadrul puterii, mai intra vointa, inteligenta, abilitatea. Puterea reprezinta o relatie sociala in care actorii, posesori ai unor capacitati fizice si intelectuale diferite, isi influenteaza reciproc comportamentele si actiunile chiar daca aparent influenta are sens unic, de la autorul mai puternic spre cel mai slab. Puterea politica se caracterizeaza prin doua elemente cadru: • diferentierea a doi actori sociali reprezentati de o minoritate care comanda (domina) si o majoritate care asculta (sau se supune); • sprijinirea ei pe doua mijloace in a se face ascultata - increderea guvernatilor in justetea guvernarii si forta sau coercitia. Din studiile efectuate de la antici la contemporani s-a ajuns la concluzia ca puterea politica are o vocatie globala. Puterea politica s-a nascut ca o alchimie variabila a vointei de dominatie si al instinctului sau vointei de supunere. Potrivit lui Weber se pot distinge trei tipuri de dominatie legitima in functie de sursele care o valideaza: dominatie legal-rationala, traditionala si charismatica.