Prelegerea 1. Abordări teoretice privind piaţa financiară şi piaţa de capital. 1. Conceptul şi structura pieţii financiare. 2. Conceptul şi structura pieţii de capital 3. Cererea şi oferta pe piaţa de capital. 4. Funcţiile pieţii de capital. 5. Tipologia pieţelor de capital (Segmentarea pieţei de capital). Noţiuni de bază Piaţa financiară, piaţa de capital, conceptul anglo-saxon, conceptul continental-european, cererea şi oferta pe piaţa de capital, piaţa primară, piaţa secundară, piaţa acţiunilor, piaţa obligaţiunilor, valori mobiliare, titluri financiare primare, titluri financiare derivate, produse sintetice, piaţa valorilor mobiliare 1. Conceptul şi structura pieţii financiare. Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate, unde se întâlnesc cererea şi oferta de active financiare necesare dezvoltării, în cadrul firmelor, a producţiei de bunuri şi servicii. Pieţele financiare sunt printre condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea economiei. În zilele noastre, din punct de vedere al globalizării potenţialii investitori au o mulţime de oportunităţi pentru a face profit. Pieţele financiare sunt importante pentru dezvoltarea economiei naţionale deoarece ajută în permanenţă procesele de producţie, alocarea capitalului, realizarea de profit şi asigurare in timpul investiţiei de capital. Piaţa, în general, reprezintă locul sau ansamblul mijloacelor de comunicaţie care permite vînzătorilor şi cumpărătorilor să se informeze reciproc despre natura activelor (reale, financiare) existente şi preţurile cerute sau oferite pentru realizarea unei tranzacţii. Primul element, care permite identificarea pieţei, este natura activului. Un activ real, de exemplu, produsele industriale, face obiectul pieţei schimburilor comerciale. Un activ financiar, de exemplu acţiunile, face obiectul pieţei financiare. Deci, toate activele financiare negociabile fac obiectul pieţei financiare. În literatura de specialitate, există mai multe definiţii ale pieţei financiare, cum ar fi: Piaţa financiară reprezintă o instituţie sau un aranjament care facilitează cumpărarea sau vînzarea de bunuri şi servicii care se numesc active financiare. Piaţa financiară cuprinde totalitatea relaţiilor care vizează emisiunea, circulaţia, schimbul şi stocarea nemijlocită a banilor, executate, în mod direct, prin instrumentele sale speciale, în scopul susţinerii întregii activităţi economico-sociale cu capitalul necesar funcţionării şi dezvoltării producţiei de bunuri şi servicii. Cu alte cuvinte, piaţa financiară este mecanismul prin care activele financiare sunt emise şi introduse în circuitul economic. ...
Comentariul tau va fi primul
Seminar: Piaţa de capital – component al pieţei financiare Obiect: Piete de Capital si Burse de Valori