Ancheta “Intoarcerea fiului catre sat” - Limba si Literatura Romana

SEMINARUniversitate Colegiul National de Comert al ASEM Profesor Golban E.

preview iconExtras din document

1. Care este mesajul pe care ati dori sa-l transmiteti in anul in anul de gratie 2012 lumii din satele romanesti ? Prin caracterul său de model general valabil şi prin capacitatea sa de conservare a etnicului, satul constituie deci baza etnogenezei neamului şi devenise încă de pe timpul Daciei traiene forma de organizare administrativă şi de existenţă socioculturală. Chiar daca este prezenta aceasta ascensiune a lucrurilor, totul se incepe de la sat si doar noi oamenii din aceste lumi bogate si perfecte putem acepta masura in care am putea deschide portile unor noi fluctuatii. 2. Acum cind marele a urcat intr-un nou mileniu, crezi ca un sat cu miturile, traitiile si arhetipurile lui este amenintat de istoria vremurilor noastre ? Satul, pe parcursul mai multor secole, ne apare ca un univers în sine, acelaşi în timp şi spaţiu. Nici o lege din afară, atîta timp cît a fost considerat drept unicul rezervor spiritual al societăţii, nu i-a putut afecta destinul (cu excepţia erei comuniste), pentru că şi le avea pe ale sale: obiceiuri, tradiţii, orientări clare, logice, verificate de vreme şi capabile să dea răspuns în stil propriu gîndirii tradiţionale, oricărui aspect al existenţei. ...

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Seminar: Ancheta “Intoarcerea fiului catre sat” Obiect: Limba si Literatura Romana