Referat - Istoria Gindirii

SEMINARUniversitate ASEM Profesor Cocos

preview iconExtras din document

Introducere În economia instituţională contemporană, conceptul de „costuri de tranzacţie” ocupă un loc central. Probabil că niciunul din conceptele „tinere” ale ştiinţei economice nu a atras, cu atâta vigoare, atenţia oamenilor de ştiinţă. În acelaşi timp, probabil că niciunul din conceptele „tinere” ale ştiinţei economice nu a fost predispus la atâtea semne de întrebare şi controverse, câte s-au ridicat în jurul costurilor de tranzacţie, a „economiei costurilor de tranzacţie” (ECT). Obiectivul definitoriu al studiului de față este acea de a supune investigaţiei ştiinţifice categoria „costurilor de tranzacţie” din perspectiva instituţiilor propice performanţei economice. Linia logică a abordării instituţionale este aceea potrivit căreia costurile de tranzacţie afectează instituţiile, eficienţa şi evoluţia acestora şi, mai departe, performanţa economică. De aici ar rezulta că sursa definitorie a oricărei „strategii de dezvoltare” rezidă în găsirea celor mai adecvate mijloace de evaluare şi diminuare a costurilor de tranzacţie. Cu privire la apartenenţa ştiinţifică a costurilor de tranzacţie, după cum arată şi Oliver Williamson, majoritatea specialiştilor sunt de acord că ECT este parte a economiei instituţionale, a dimensiunii moderne a abordărilor instituţionale în care se înscriu analizele din domeniul drepturilor de proprietate, al contractelor şi guvernanţei organizaţiilor. În legătură cu natura şi funcţiile (empirice) ale costurilor de tranzacţie, economiştii nu au încetat să-şi manifeste dezacordul, de la opinia potrivit căreia costurile de tranzacţie ar reprezenta conceptul esenţial, ultimativ, al oricărui raţionament economic, până la perspectiva în care costurile de tranzacţie nu ar desemna decât o simplă inovaţie terminologică, prin care sar încerca mascarea tuturor neînţelesurilor la care economiştii încă nu au oferit vreun răspuns .

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Seminar: Referat Obiect: Istoria Gindirii