Mecanismul financiar, Sistemul financiar, Pirghiile financiare, Controlul financiar, Planificarea financiara. - Ignat Marselina

SEMINARUniversitate ASE Bucuresti Caiet Finante Publice

preview iconExtras din document

1 Fiecare economie are propriul său mecanism de funcţionare (numit mecanism economic), alcătuit din ansamblul organelor, instituţiilor, metodelor, principiilor şi instrumentelor de conducere şi reglare a economiei naţionale de către stat în funcţie de anumite obiective stabilite. Mecanismul economic include o serie de componente de natură financiară, care impreuna formeaza necanismul financiar Mecanismul financiar include ansamblul structurilor, metodelor, principiilor şi pîrghiilor financiare, prin intermediul cărora se constituie, se repartizează şi se utilizează fondurile financiare necesare statului pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale. Mecanismul financiar are o structură complexă ce cuprinde: 1. sistemul financiar. 2. pîrghiile financiare utilizate pentru influenţarea activităţii economice şi sociale. 3. metodele administrative de conducere utilizate în domeniul finantelor. 4. cadrul instituţional, alcătuit din instituţii şi organe cu atribuţii în domeniul finanţelor. 5. cadrul juridic, format din legi, hotărâri, decrete şi alte reglementări în domeniul finanţelor. Mecanismul financiar e perfectibil şi are un caracter dinamic. Unele elemente ale mecanismului financiar au un grad mare de stabilitate (sistemul financiar şi cadrul instituţional), iar altele au un caracter foarte dinamic (cadrul juridic). 2. Conceptul de sistem financiar are semnificaţii multiple şi poate fi interpretat sub mai multe aspecte: I. Sistem de instituţii cu atribuţii în domeniul finanţelor sau ca participant la procesul de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti, precum şi la elaborarea şi executarea deciziilor financiare. II. Sistem de fonduri financiare ce se constituie, se distribuie şi se utilizează la nivelul diferitor structuri economice şi sociale. II. Sistem de planuri financiare care reflectă constituirea şi repartizarea fondurilor băneşti pe o anumită perioadă determinată de timp. Sistem de relaţii financiare prin intermediul cărora se constituie, se repartizează şi se utilizează fonduri băneşti pe anumite destinaţii. Sistemul financiar include următoarele componente: 1. finanţele întreprinderilor publice şi private; 2. bugetul public naţional; 3. finanţele instituţiilor de stat; 4. fondurile asigurărilor de bunuri, persoane, răspundere civilă; 5. creditul public şi privat.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Seminar: Mecanismul financiar, Sistemul financiar, Pirghiile financiare, Controlul financiar, Planificarea financiara. Profesor: Ignat Marselina