Contracte bancare - Drept Civil

Extras din document

Contractul de cont curent Noţiune. Caractere juridice. Contractul de cont curent este un acord de voinţă în care părţile se înţeleg ca, în loc să achite separat şi imediat creanţele lor reciproce izvorâte din prestaţiile făcute una către cealaltă, să-şi facă lichidarea la un anumit termen, prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare[1] Deşi acest contract are un caracter general, putând fi utilizat de orice parte, totuşi el se utilizează de către bănci, cu precădere. Subiecţii care încheie contractul de cont curent se numesc corentişti. Prestaţiile ce şi le fac părţile una celeilalte se numesc remize. Între subiecţii contractului există un raport juridic ce presupune existenţa unui document de evidenţă a datoriilor şi, respectiv a creanţelor pe care le au unul faţă de celălalt. Orice operaţiune (remiză) făcută de o parte către cealaltă se înregistrează în document, privit ca un instrument de evidenţă, încât la încheierea afacerilor se poate stabili un sold, ce poate fi creditor pentru una sau cealaltă din părţi. Din momentul în care o creanţă a fost trecută în cont ea îşi pierde individualitatea, contopindu-se în ansamblul sumelor înregistrate, la activ sau pasiv după caz. Contul curent este o operaţiune comercială dacă are cauză comercială. Comercialitatea acestui contract rezultă din legătura ce o are cu o altă faptă de comerţ. Când este făcut de comercianţi este prezumat a fi comercial. Contractul are următoarele caractere juridice: – este bilateral: părţile se creditează reciproc pentru prestaţiile făcute, întrucât plata acestor prestaţii se face la termen, adică în momentul în care părţile convin să se întocmească şi să se lichideze soldul. – este cu titlu oneros, pentru că soldurile provizorii produc dobânzi şi sunt datorate de debitor, oricare ar fi el. – este consensual, fiind valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor[2].