1. Practici anticoncurenţiale şi poziţia dominantă pe piaţă. 2. Persoanele afiliate şi conflictul de interese. 3. Controlul de stat a respectării prevederilor legislaţiei antimonopol. Răspunderile pentru încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia concurenţei. Economia de piaţă modernă se bazează pe principiul libertăţii de concurenţă între cei care exercită aceeaşi activitate, urmăresc acelaşi scop sau scop asemănător. Concurenţa este privită ca o condiţie şi o garanţie a progresului. Dar, libertatea concurenţei îşi are limitele în practicile comerciale cinstite, partenerii având datoria să respecte un minimum de moralitate. Depăşirea acestor limite transmite concurenţei caracterul neloialităţii şi angajează răspunderea celui care săvârşeşte acte de asemenea calificare, denumite practici anticoncurenţiale. Practicile anticoncurenţiale sunt acte şi fapte la care recurg unităţile economice, în scopul dobândirii unei poziţii dominante pe piaţă. Poziţia dominantă pe piaţă este similară cu aceea de monopol, respectiv atunci când o firmă care activează singură pe piaţa în cauză poate să profite din plin de puterea ei faţă de distribuitorii şi consumatorii bunurilor sau serviciilor pe care le furnizează. Pentru a dobândi o poziţie dominantă pe piaţă, o întreprindere are două posibilităţi: 1. fie încearcă să încheie înţelegeri cu concurenţii existenţi (cei care vând acelaşi produs sau prestează acelaşi serviciu); înţelegeri de fixare a preţului şi împărţire a pieţelor; 2. fie încearcă să devină cea mai puternică sau unica întreprindere care aprovizionează piaţa, prin utilizarea unor practici anticoncurenţiale care să-i sporească puterea de piaţă. ...
Comentariul tau va fi primul
18:58Seminar: Reglementarea antimonopol a activităţii societăţilor pe acţiuni Universitate: UTM