Izvoarele dreptului Constitutional - A Arseni

Extras din document

Izvorul de drept reprezintă sursa dreptului într-o societate care asigură organizarea acestuia. Principalul izvor de drept în societatea modernă este actul normativ, adică actul autorităț ii publice competente cuprinzând norme juridice, reprezentat prin noț iunea de lege, ce constituie ansamblul de reguli a căror aplicare este garantată de stat. Teoria juridică clasică a izvoarelor dreptului deosebeș te izvoarele de drept scrise (actul normativ) de izvoarele de drept nescrise (obiceiul, norma socială, cutuma). De asemenea există o distincț ie între izvoarele de drept oficiale (legea sau jurisprudenț a) de cele neoficiale (obiceiul ș i doctrina). Norma juridica reprezinta vointa de stat, fie ca aceasta este edictata chiar de organele competente ale statului, fie ca, fiind creatia altui subiect, este doar recunoscuta, sanctionata de stat. In ambele cazuri, norma juridica se deosebeste de alte reguli de conduita sociala si prin aceea ca ea poate fi impusa, la nevoie, de catre organele de stat. Tinand cont de aceste elemente ce constituie diferenta specifica, precum si de faptul ca norma juridica este o regula sociala - acesta fiind genul proxim - putem defini norma juridica drept o regula sociala (generala si impersonala) care exprima o vointa de stat si care poate fi realizata, la nevoie, cu ajutorul organelor de stat. Sursa dreptului, fie ca e vorba de drept pozitiv, sau de drept subiectiv, il constituie norma juridica. Sursa normei juridice este insa variata. De aceea, si sensurile notiunii de « izvor de drept » sunt variate. Distinctia cea mai des intalnita este aceea intre izvoarele de drept formale si cele materiale. Izvoarele formale ale dreptului sunt formele de exprimare a normelor juridice, pe cand izvoarele materiale, sau fundamentul dreptului se refera la sursele de configurare a dreptului, la factorii care determina insusi fenomenul juridic. Astfel, un izvor principal al dreptului, in sens material, il constituie, fara indoiala, politica partidului majoritar si constiinta juridica reprezinta un alt izvor de drept, in sens material. Problema izvoarelor dreptului in sens material nu constituie preocuparea «teoriei generale a dreptului », ci a «filosofiei juridice». Ea a constituit subiectul cercetarilor unor doctrinari precum G. Ripert , in lucrarea Fortele creatoare ale dreptului, ale lui Fr. Geny , in Stiinta si tehnica in dreptul privat pozitiv. Izvoarele de drept pot fi, in functie de forma in care apar, scrise sau nescrise, iar in functie de sursa lor si de forta lor juridica - oficiale, atunci cand provin de la un organ de stat, sau neoficiale, in celelalte cazuri, dar si interne, cand provin dintr-o sursa nationala, sau externe, cand sunt creatie internationala.