Conținutul contractului de antrepriză Obligațiile antreprenorului • -pînă la încheierea contractului antreprenorul ca specialist trebuie să-și îndeplinească obligația preventivă de informare. • -să efectueze personal
Orice organizatie, indiferent de dimensiunea ei, este într-o permanenţă interconectare cu mediul său interior (angajaţi, management, acţionari) şi exterior (parteneri, beneficiari, consumatori, furnizori, comunitatea etc
Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau informaţională, nu poate pretinde la dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile, în modul cel mai direct, sînt tratate drept reper şi prom
Procesul decizional al UE TEST REFERAT DREPT INSTITUTIONAL