Evoluţia, atât a turismului, cât şi a turismului internaţional se caracterizează, la nivel mondial, printr-o tendinţă de creştere datorită influenţei factorilor economici, demografici, politici, sociali. Turismul internaţional are, în această situaţie, cea mai importantă creştere datorită dorinţei oamenilor de a vizita alte ţări, de a cunoaşte alte civilizaţii, obiceiuri dar şi datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii mai rapide şi mai confortabile pe distanţe din ce în ce mai lungi. Călătoriile internaționale, în general, au crescut constant în Europa în anii 1920 atingând un vârf în 1928 și 1929,dar au avut un declin substanţial în timpul recesiunii economice profunde. În 1929 s-au estimat aproximativ 1 milion de vizitatori în Elevţia, 1,25 milioane în Italia,1,95 milioane în Austria și peste 1 milion în Franța.Cu toate acestea,traficul și-a revenit lent pentru a ajunge la noi niveluri record în 1938 atunci când țările lider au introdus promovarea turismului si programelor de dezvoltare a acestuia. Turismul deasemenea a fost încurajat de deprecierea sunstanțială a monedelor în unele desinații mai importante ca Germania și Italia. Călătoriile americane în Europa au crescut rapid în anii ’20 la peste 400 000,dar evident au fost afectate drastic de Marea Depresiune. Această cifră de vârf nu a fost depășit până la expansiunea post-război în anii ‘50. ...
Comentariul tau va fi primul
Referat: Dezvoltarea Turismului in perioada Interbelica Obiect: Turism