Arta tacerii blanchard - Turcescu

Extras din document

Un vechi zeu. Tăcerea a fost privită întotdeauna ca o putere. Din cele mai îndepărtate timpuri stăpânirea de sine a fost privită ca o virtute Există însă puţine împrejurări în care această virtute se manifestă mai bine decât în tăcere. Să taci, când gândurile, învălmăşindu-se în minte, cer să fie exprimate în cuvinte! Să taci, când ai dori, printr-o replică usturătoare, să răzbuni o jignire ceo simţi adânc! Să taci, când ai putea cu un singur cuvânt să întorci împotrivă argumentele unui dobitoc! Să taci, când ai putea să străluceşti şi săi atragi asupra ta atenţia asistenţei! Pentru a evita să-ţi dai gândurile pe faţă, când această exteriorizare ţi se pare nepotrivită, trebuie într-adevăr să dai dovadă de o tărie de caracter pe care puţini o au. Tocmai această caracteristică a fost aceea care a făcut ca tăcerea să fie preţuită dintotdeauna de gânditori. Din timpurile cele mai vechi găsim semne vădite de adorare aduse tăcerii. Multe din aceste semne au ajuns până la noi sub forma unor reprezentări mai mult sau mai puţin grosolane, care, cu toate, evocă gestul care consacră un mutism voluntar. Popoarele mai puţin civilizate păstrează chiar şi astăzi asemenea imagini, care, evocând zeii familiari, îmbracă forma religioasă primitivă a fetişismului. Găsim astfel unele al căror atribut este fie al unor amulete, fie ale unor fetişi. Invariabil, asemenea imagini înfăţişează o femeie cioplită rudimentar dintr-o bucată de lemn: stă dreaptă, cu un deget la buze. La vechii Greci era celebrat Harpocrate, tânăr efeb, de asemenea cu degetul pus pe buzele strânse. Divinitatea greacă, de origine egipteană, adoptată târziu, a fost apoi preluată şi de Romani, spre a fi adorată ca zeiţă a liniştii, numită Tacita. La Antici existau mituri care consacrau cultul tăcerii. O credinţă foarte răspândită cerea ca într-o anumită zi Cupidon să dăruiască un trandafir lui Harpocrate, drept răsplată că păstrase tăcerea asupra faptelor şi purtării mamei sale, Venus şi pentru a-l stimula să tacă mai departe… Pe vremea aceea simbolul discreţiei era trandafirul. De aceea, la ospeţe, exista