Relaţii internaţionale Pentru asigurarea securităţii sale, Norvegia urmăreşte, în principal, consolidarea alianţei nord-atlantice, menţinerea unor relaţii bune cu SUA şi dezvoltarea cooperării nordice. Pe această linie, acordă o atenţie deosebită apartenenţei sale la NATO, mecanismelor de cooperare regională nordică, consolidării sistemului ONU şi respectării dreptului internaţional. Principala prioritate de politică externă este protejarea intereselor sale economice în Extremul Nord unde, cu precădere, Norvegia este preocupată de exploatarea imenselor resurse de petrol şi gaze naturale de care dispune şi contrabalansarea influenţei Rusiei. Caută să imprime o politică activă în relaţia cu UE fără a evolua, însă, către statutul de membru. Din acest punct de vedere, consideră că SEE răspunde cerinţelor actuale de inter-acţiune cu UE. Norvegia este stat membru NATO, ONU, Spaţiul Economic European (SEE), Acordul European de Liber Schimb (AELS), Consiliul Europei, Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Consiliul Nordic, Consiliul Baltic, Consiliul Arctic, Consiliul Barents etc.
Comentariul tau va fi primul
Referat: Caracteristica economica a Norvegiei.Relatiile internationale si organizatiile din care face parte. Profesor: Trofimov Tatiana