Tehnologia betonării - Tehnologia Constructiilor

Extras din document

Introducere Cuvântul “beton” (< fr. béton) are la origine cunvântul latinesc “ bitumen, -inis” (s.n) care se folosea cu sensul prim de "smoala”, “catran”, dar care avea și acceptiunea mai largă de "materie", amestec ce se intărește repede. [7] Betonul a fost folosit încă din perioada civilizatiilor antice. Numeroase studii efectuate asupra materialelor utilizate in constructia piramidelor egiptene au evidentiat folosirea unui amestec, avand o compozitie asemanatoare betonului, ca liant al blocurilor imense de piatra. În timpul Imperiului Roman se folosea, de asemenea, un material de constructie numit : opus caementicum, un beton ce se obtinea din : ciment , var, lut, nisip amestecat cu apa si balast. Acest material a revolutionat arhitectura antica, permitand trecerea de la sustinerea rectilinie spre arc si curba, fiind obtinute structuri precum : arcada, bolta, cupola. Cu ajutorul betonului (opus caementicium) romanii au construit minunile arhitectonice pe care le putem admira si astazi – Coloseumul, Pont du Gard, Panteonul, blocuri de locuinte, bai publice, canalizare, poduri, si multe altele. După căderea imperiului Roman, secretul betonului a fost pierdut pana in 1756 cand a fost redescoperit de britanicul John Smeaton intr-o formula asemanatoare cu cea folosita de romani cu 13 secole in urma, folosind var hidraulic in beton, pietre şi caramida sub forma de praf, ca agregate. Betonul armat a fost inventat de grădinarul Joseph Monier care , in încercările sale de a realiza un ghiveci de flori mai rezistent a încercat printre altele si turnarea betonului intr-o formă in care se găsea un “schelet” din sîrmă. Patentele înregistrate de el începînd cu 1867 au contribuit decisiv la utilizarea betonului armat ca material structural. Brevetele au fost cumpărate de firma germana Wayss&Freytag, care a executat numeroase lucrari din beton armat între 1886 și 1900 . [1] Folosirea betonului armat ca material structural se dezvolta rapid în ultimele două decenii ale secolului 19 și începutul secolului 20. Francezi (Hennebique, Consideră și germani (Marsch, Koenen, Dischinger) au contribuit la dezvoltarea teoriei si practicii utilizarii acestui.nou.material.