Cresterea Economica.Politici si strategii - Rosca

Extras din document

CREŞTEREA ECONOMICĂ – POLITICI ŞI STRATEGII CREŞTEREA ECONOMICĂ. ECHILIBRUL ŞI OPTIMUL ECONOMIC 1. Conceptul de „creştere economică” Conceptul de „creştere economică” este formulat ca atare numai de secolul al XX-lea, dar în mod neexplicit economişti au studiat probleme de macroeconomie în legătură cu diviziunea muncii la scară socială. Încă din secolul al XVIII-lea problemele creşterii economice au concentrat atenţia economiştilor ca demersuri incipiente privind funcţionarea economiei; studiul problemelor macroeconomice a fost abordat de A. Smith şi D. Ricardo vizând diviziunea socială a muncii. În prima parte a secolului al XX-lea cercetarea macroeconomică s-a intensificat pe fondul crizelor economice. Keynes propune un macromodel economic pentru ieşirea din criză. După Al II-lea Război Mondial neokeynesienii realizează sinteza între concepţia dinamică şi abordarea macroeconomică. Se conturează Teoria creşterii economice, de care s-au ocupat economişti renumiţi, ca Paul Samuelson, François Perroux şi alţii.  Creşterea economică este un proces complex care vizează sistemul economic în ansamblul şi dinamica lui. Prin conţinutul ei, înseamnă o evoluţie pozitivă, ascendentă a economiei naţionale, fără a exclude oscilaţiile conjuncturale şi chiar anumite regresii temporare. Se folosesc chiar termenii de „creştere economică zero” şi „creştere economică negativă”. • Termenul de „creştere economică zero” a fost folosit pentru prima oară într-un raport pentru clubul de la Roma şi avea semnificaţia unei situaţii în care rezultatele economice absolute şi populaţia totală sporesc în acelaşi ritm, încât nivelul rezultatelor pe locuitor rămâne constant. • „Creşterea economică negativă” evidenţiază acea situaţie în care rezultatele macroeconomice pe locuitor au tendinţă de scădere, menţinându-se totuşi sub control o serie de corelaţii fundamentale de echilibru, ceea ce presupune compromisuri rezonabile pe planul eficienţei şi bunăstării. Aşadar creşterea economică relevă acele modificări care au loc în sporirea rezultatelor macroeconomice care nu sunt exprimate independent, ci în strânsă legătură cu factorii ei determinanţi. Aceşti factori sunt: - factorul uman (cantitativ şi calitativ, drept capital uman); - factorul material (atât ca investiţii, cât şi capitalul real existent); - factorul informaţional – tehnic (având în prezent rol decisiv).