Bretton woods conference - Nu Este Specificat

Extras din document

Reprezentati ai celor doua mari puteri aliate, Marea Britanie si SUA, au inceput sa se gândeasca, inca din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial (anii 1940-41) la arhitectura sistemului financiar international pentru perioada postbelica. Lectiile perioadei interbelice erau: cursurile de schimb fluctuante produc instabilitate excesiva; miscarile de capital necontrolate cauzeaza si ele perturbatii mari; este nevoie de un cadru care sa favorizeze comertul international si sa evite razboaiele comerciale. La aceste constatari s-a adaugat un motiv suplimentar serios si anume nevoia acuta de refacere economica, de reconstructie dupa un razboi care se dovedea a fi devastator pentru beligeranti. Lectiile erau clare si, totusi, punctele de vedere intre cele doua delegatii nu erau identice. Americanii, prin vocea mai ales a oficialului Departamentului Trezoreriei, Harry Dexter White, pleda pentru stabilitatea (fixitatea) cursurilor de schimb si fluxuri comerciale si de capital libere; era vorba de o pozitie ce reflecta forta economiei americane in preajma si dupa al Doilea Razboi Mondial, ca si interesele sale specifice. În schimb, britanicii, aflati sub bagheta intelectuala a marelui economist John Maynard Keynes (poate cel mai influent economist al secolului XX), gândeau prin prisma unei viziuni mai aproape de realitatea economica a Europei, la acel moment, un continent distrus de razboi, unde guvernele aveau nevoie de un numar cât mai ridicat de mijloace, pentru a lupta cu eventuale dezechilibre externe mari, fiind preocupate si de costurile ajustarii pentru o populatie istovita