Politica de stat cu privire la migraţiune se promovează, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, de către Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern prin intermediul Serviciului de Stat Migraţiune. Politica de migraţiune se realizează, în limita competenţei, de către Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul Trupelor de Grăniceri, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Ministerul Justiţiei şi autorităţile administraţiei publice locale. Reglementările juridice obligă toate subiectele procesului de migraţiune, în scopul promovării şi realizării eficiente a politicii de stat cu privire la migraţiune, să informeze în termen de 10 zile Serviciul de Stat Migraţiune şi Ministerul Afacerilor Interne după cum urmează: - Ministerul Afacerilor Externe – despre toate vizele de intrare-ieşire eliberate; - Departamentul Trupelor de Grăniceri – despre cetăţenii străini şi apatrizii care au trecut frontiera de stat, precum şi despre cetăţenii Republicii Moldova care au plecat peste hotarele ţării; - Departamentul Tehnologii Informaţionale – despre schimbările survenite în starea familială a imigrantului, despre înregistrarea agenţilor economici cu participarea cetăţenilor străini, precum şi despre actele de identitate eliberate imigranţilor; - autoritatea administraţiei publice locale – despre plecarea înainte de termen a imigrantului de pe teritoriul administrat de ea; - organul de drept – despre toate delictele săvîrşite de imigrant, precum şi despre deciziile instanţelor judecătoreşti referitoare la decăderea din drepturile părinteşti a imigrantului; - întreprinderea, instituţia, instituţia de învăţămînt, organizaţia cu orice formă de organizare juridică – despre desfacerea contractului individual de muncă încheiat cu imigrantul sau despre încetarea relaţiilor de muncă cu acesta în urma decesului, declarării dispariţiei ori declarării morţii; - instituţiile de învăţămînt şi de cercetări ştiinţifice, publice sau private – despre terminarea sau suspendarea studiilor ori a cercetărilor ştiinţifice, despre transferarea la alte instituţii de învăţămînt, întreprinderi, organizaţii sau despre exmatricularea elevilor, studenţilor, rezidenţilor, doctoranzilor şi post-doctoranzilor străini. Serviciul de Stat Migraţiune informează în termen de 10 zile Ministerul Afacerilor Interne şi Departamentul Tehnologii Informaţionale despre anularea, înainte de expirarea termenului de valabilitate, a adeverinţelor de imigrant şi a permiselor de muncă în scopul anulării permiselor de şedere. ...
Comentariul tau va fi primul
Referat: Politica Republicii Moldova cu privire la migraţiune Profesor: Poalelungi Parascovia