Reportajul - Pedagogie

REFERATUniversitate USM Profesor Apetrii Natalia

preview iconExtras din document

Reportajul, câteva definiţii o Este o istorie povestită. o Este un mod de a semnifica o poveste adevarată. o Este un alt fel de “tratament” al informaţiilor decât în cazul relatării, al analizei, al comentariului, al depeşei de agenţie. o Este o poveste a lumii în care trăieşte personajul. o Este o artă care are la bază tehnici de realizare bine conturate. o Practica necesită, deşi e cam mult spus, talent jurnalistic şi ceva aptitudini literare, deoarece reportajul este, mai degrabă, o stare de spirit, o atitudine, un reflex al jurnalistului. o Reportajul este, in sine, un gen jurnalistic, iar tehnicile sale de realizare (colectarea şi redactarea informaţiei) sunt instrumente necesare şi în serviciul altor genuri jurnalistice, de la anchetă la interviu. o Reportajul nu trebuie să fie considerat o artă de lux sau un exerciţiu gratuit de afirmare a personalităţii reporterului, caci, mai intâi de toate, acesta ar trebui să transmită informaţii. o Comunică o experienţă traită, de aceea, este diferit de relatare, care doar comunică nişte informaţii. Tipuri de evenimente abordabile în reportaj: -fapt divers -accident -catastrofă -manifestare -intalnire sportivă -conflict social -război -spectacol. ...

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Referat: Reportajul Obiect: Pedagogie