1. Problematica ontologiei juridice. 2. Concepte ontologice fundamentale: existenţa şi domeniile ei; realitatea şi genurile realităţii. I. Ontologia dreptului este acea disciplină filosofică care se ocupă cu studiul fenomenelor existenţei dreptului, cu nivelurile, modurile şi formele esenţiale de manifestare ale acestuia. În opinia unora (Constantin Stroe) ontologia este căutarea absolutului şi scopul suprem al oricărei filosofii. Pentru Aristotel ontologia este „filosofia primă” care are drept scop cercetarea primelor principii, a fundamentelor existenţei. Adică ontologia cercetează principiile şi cauzele responsabile de tot ceea ce există, cauze ce se află dincolo de ceea ce percepem nemijlocit prin simţuri şi care nu pot fi surprinse decît prin forţa gîndirii abstracte. Or, ontologia dreptului cercetează fundamentul dreptului, adică acea idee care se află la baza lui (menirea filosofiei dreptului).
Comentariul tau va fi primul
Referat: Tema la filozofie Profesor: Margineanu Aureliu