Comunicare la MG Comparat : Particularităţi ale managementului din America Latină - Management Comparat

REFERATUniversitate ASEM Profesor Nu Este Specificat

preview iconExtras din document

La sud de Rio Grande (graniţa dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Statelor Mexicane) şi până în Ţara de Foc (extremitatea australă a Americii de Sud) se află o regiune geografică mult diferită de restul lumii, atât din punctul de vedere al tradiţiilor, istoriei şi mentalităţii populaţiei, cât şi din punctul de vedere geografic. Celebritati : Politica – Chegevara, Fidel Castro, Ugo Chaves, Literatura : G.Garcia-Marquez, Pablo Coelho, Fotbalisti : Pele, Maradonna, Cintareti : Shakira, Ricky Martin, Natalia Oreiro si multi altii. Mai mult decât alte regiuni sau continente, America Latină este o zonă de constante contacte cultural-istorice între ceea ce a reprezentat populaţia indigenă, astăzi aproape dispărută, cu excepţia unor triburi izolate şi puţin numeroase, şi populaţia de origine spaniolă, stabilită aici începând cu ultimul deceniu al secolului al XV-lea. America Latină, marcată de o istorie violentă în decursul ultimelor cinci secole, încearcă să îşi afle locul pe care îl merită în comerţul internaţional, însă fără pierderea acelei atât de importante identităţi culturale care face din această lume o regiune plină de contraste, dar fabuloasă pentru istoria culturală a umanităţii. America Latină reprezintă, aşadar, un ansamblu complex de ţări care au ajuns pe căi proprii la niveluri de dezvoltare culturală şi socială diferite. Le unesc – cu excepţia Braziliei – limba, ascendenţa hispanică, împletită cu elemente provenite din Europa catolică sau din Africa neagră, de unde au fost aduşi sclavii, precum şi sentimentul de a aparţine aceluiaşi continent, în zona geografică cucerită şi semipopulată iniţial de oameni care proveneau din ţări latine europene. Populaţia Americii Latine este unită astăzi de faptul de a simţi latino-american, adică intens, pasional, iar un observator neiniţiat venit de pe alte meridiane ar putea fi uşor derutat. Valori culturale latino-americane Încadrarea contextului latino-american prin prisma abordării managementului structurilor multiculturale elaborată de Geert Hofstede Contextul socio-economic latino-american Particularităţi ale managementului din America Latină Managementul şi resursele umane în organizaţiile din America Latină Relaţia dintre management şi sindicate în companiile din America Latină ...

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Referat: Comunicare la MG Comparat : Particularităţi ale managementului din America Latină Obiect: Management Comparat