Frunze de dor de Ion Druta - Limba Romana

Extras din document

Departe în Euuropa, îşi mai poartă ecourile sinistre ultimele salbe de tun, războiul e pe sfîrşite, dar in valea Răzesului mai continuă să vină scrisori cu colturi aurii ,frunze de dor, aşteptarea şi înfrigurare la marginea satului, înştienţări de sănătate celor dragi sau veşti negre, după ce satul se umplea de aşteptare înfigurată, compasiune, lacrimi, ”De-i frig, de plouă de bate vintul, la marginea satului răsar doi copii”. Veneau copiii să împartă aşteptările şi durerile satului din asprile zile de război, cînd chiar şi geanta poştaşului mirosea a tranşee, a praf de puşcă,a iod… ne vin în memorie; în continuare şi întregirea acestui tablou poeziile poeţilor, a căror copilărie a coincis cu războiul:”iar noi copleşiţi, ţinîndu-ne de mînă, / printre tranşee rătăciţi am fost“. Aceasta a fost şi soarta lui Trofimaş şi a celorlalţi copii şi tineri pe care îi invoca Ion Druţă. “Deodată printre scrisori răsare un pătrăţel cenuşiu , unul dintre acelea ,după care niciodată nu mai scrie soldatul. Pe pod se lasă o linişte adîncă şi numai pîrîiaşul murmură încet ,stingherit .Lelea Artina albi ca varul, abia şopteşte : Maică precisă a cui să fie? Poştaşul îşi coboară fruntea jos buchiseşte multă vreme şi în cele din urmă şopteşte cu vîrful buzelor: ”Zînel Cojocaru”… Peste o jumătate de ceas vestea colindase tot satul .Şi-l jeleau gospodinele, căci a fost harnic, şi-l jeleau fetele căci era băiat frumos, şi tot aşteptau cu toţi, aşteptau cu înfrigurare în suflet cînd se vor deschide larg uşile casei de pe malul iazului şi un bocet de mamă va porni a vrămînta micuţul sătuc pierdut în largul cîmpurilor. Dar s-a lăsat amurgul, pornise a se întuneca şi în Valea Răzeşilor domnea liniştea. Numai streşenele lăcrămau din belşug şi vîntul plîngea la marginea satului , temîndu-se să pornească singurul asupra nopţii” ...