Alexandru Lapusneanu - Rezumat - Liceul P. Movila

Extras din document

Înspre finalul cap II naratorul evocă întâlnirea dintre domniţa Rucsanda şi Lăpuşneanul, discuţie în care domniţa îi cere să înceteze crimele deoarece văduvele boierilor ameninţă cu pedeapsa divină, iar ei îi este teamă. Răspunsul lui Lăpuşneanul, reacţiile sale, dezvăluie esenţa caracterului „urâtul caracter” cum spune naratorul la începutul capitolului. Prin elemente verbale se caracterizează în mod indirect, cele 2 adresări directe: „muiere nesocotită” şi „doamna mea” făcute în două intonaţii şi registre stilistice diferite, primul aproape de imprecaţie, pe un ton răstit, furios, al doilea într-un limbaj reverenţios, voit politicos şi calm, sugerează puterea de a disimula a lui Lăpuşneanul. Dacă iniţial se lasă copleşit de furie şi pentru un moment gestul de a duce mâna la pumnalul de la cingătoare (element nonverbal) trădează un caracter irascibil, violent, momentul următor al revenirii la calm (aparent) demonstrează atât voinţa şi puterea de stăpânire cât şi calitatea de a juca teatrul, de a se preface. Atât plăcerea de a juca teatrul cât şi arta disimulării, sugerate doar în această secvenţă, ar fi demonstrate prin cuvintele, gesturile şi faptele lui Lăpuşneanul în cap III. Fianlul acestui capitol cuprinde o promisiune de a nu mai omorâ boieri şi de a-i oferi soţiei sale un leac de frică. Zâmbetul Lăpuşneanului e cinic.