I. BAZA Prezentul regulament este elaborat în conformitate cu împuternicirile Băncii Naţionale a Moldovei prevăzute la articolele 11 şi 44 ale Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei şi articolele 15 şi 40 ale Legii instituţiilor financiare. [Capitolul I modificat prin HBN55 din 28.02.02, MO33/07.03.02 art. 86] II. APLICAREA A. Transferul prin tranzacţii a unei cote din capitalul băncii, inclusiv achiziţionarea de bancă în schimbul rambursării creditului acordat de ea a cotelor de participare în capitalul băncilor, se efectuează cu permisiunea scrisă a Băncii Naţionale a Moldovei, dacă în urma unui astfel de transfer orice persoană sau orice persoane care acţionează în comun vor deţine direct sau indirect o cotă substanţială în capitalul acestei bănci, precum şi în cazul în care, în urma majorării unei astfel de cote, se vor atinge sau se vor depăşi limitele de 25 la sută, 33 la sută şi 50 la sută. Exerciţiul dreptului de vot al acţionarilor care deţin cote substanţiale şi care nu au obţinut permisiunea Băncii Naţionale, sau au obţinut cote ce au condus la depăşirea limitei maxime prevăzute la art.15 alin.(2), este suspendat de la data avizării de către Banca Naţională, în mărimea cotei care depăşeşte limitele permise de Banca Naţională şi de art.15 alin. (2) din Legea instituţiilor financiare.
Comentariul tau va fi primul
Referat: Regulamentul cu privire la cota subsantiala Profesor: Gorobet Ilinca