Politica sociala a Uniunii Europene - Galaju. I

REFERATUniversitate ASEM Caiet Integrarea economica

preview iconExtras din document

Politica sociala europeana s-a dezvoltat într-o maniera fragmentara, iar progresele obtinute în domeniu sunt neuniforme. Libera circulatie a persoanelor ramâne principalul deziderat al actiunilor în domeniul Politicii sociale. La aceasta se adauga politicile de angajare, oportunitatile egale si protectia sociala Rolul UE este privit ca un catalizator pentru initiative si masuri care sa asigure continuitatea procesului integrationist. Prima etapa a politicii sociale în UE 1957 - 1971 Originile unui proces devenit apoi o Politica sociala, pot fi gasite chiar în Tratatul de creare a CECO si pot fi completate cu unele prevederi din EURATOM. Preocupate sa cultive dezvoltarea economica în general, dar si pe cea din sectoarele intensive în tehnologie, Tratatul de lansare a EURATOM, cu tot caracterul lui mai tehnic are si unele prevederi referitoare la sanatatea si siguranta muncii. Având ca obiectiv fundamental integrarea în domeniul siderurgiei si mineritului cu scopul refacerii economiilor Frantei, Germaniei si celorlalte state, prevederile CECO se extindeau si la câteva din sfera socialului si îndeosebi dezideratele de :  a evita distorsiunile generate de concurenta în industriile carbunelui si otelului ca rezultat al intentiei de a practica preturi reduse, ceea ce, în absenta unor masuri coerente de politica sociala ar fi determinat costuri sociale ridicate;  a face mai eficienta utilizarea fortei de munca printr-un program de asistenta îndreptat catre cei care îsi vor pierde locurile de munca în aceste sectoare.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Referat: Politica sociala a Uniunii Europene Profesor: Galaju. I