În general, evaluarea este o metodă ce permite cunoaştere valorii unui rezultat ce nu poate fi măsurat. Pentru a fi credib ilă , evaluarea este o activitate „indepen dentă”, realizată de către e xperţ i, în baza unor metode ma i mu lt sau mai puţin normate şi a unor princ ipii genera l acceptate. Conceptul de evaluare este utilizat în domenii variate 1. Când ne referim la întreprindere, evaluarea apare ca fiind o acţiune comple xă având ca finalitate stabilirea valorii acesteia la un mo ment dat, utilizând în acest scop metode specifice. Două mari serii de raţiuni sunt în general avansate pentru a e xplica dificu ltăţile legate de evaluarea întreprinderilor: 1. prime le ţin de ceea ce numeroşi actori ai vieţii economice (bancheri, manageri, c reanţieri, ad min istraţii financiare ) sau culturale (profesori, cercetători, e xpe rţi) se interesează, fiecare într -un scop particular: nevoile de informare asupra valorii întreprinderilor sunt din ce în ce mai variate (operaţii bursiere, strategii de creştere, plasare de monedă, repoziţionare industrială etc.), după cum întreprinderea vrea să-şi continue activitatea sau, dimpotrivă, să o întrerupă prin lichidare; 2. apoi, pentru că evaluarea este o operaţie tehnică foarte delicată din cauza mu lt iplicităţii factorilor care pot fi luaţi în considerare şi deoarece, împotriva nu meroaselor formu le propuse de specialişti, nu este nici una care să ofere singură un veritabil re zultat satisfăcător. Va loarea unei întreprinderi este cu atât ma i schimbătoare şi multiplă cu cât diversele componente nu au acelaşi interes pentru toţi observatorii; ceea ce este esenţial pentru unii, poate părea accesoriu pentru alţii. Evaluarea este subiectivă şi dependentă de alegerea elementelor definitorii pentru obiectul de evaluat.
Comentariul tau va fi primul
00:25Referat: Evaluarea firmei Obiect: Evaluarea Intreprinderii