Probleme teoretico-practice privind arestul la domiciliu - Drept Procesual Penal

Extras din document

Problema teoretico-practică privind arestul la domiciliu. Pentru început, menţionăm că arestul la domiciliu se atribuie la categoria măsurilor preventive cu caracter imperativo-administrativ de influenţare în privinţa limitării libertăţii bănuitului sau învinuitului, și se poziționează după arestul preventiv în funcție de caracterul coercitiv, fapt care stabilește ca termenul de aflare sub arest la domiciliu poate fi trecut în contul arestului preventiv. Esenţa arestării la domiciliu, ca măsură preventivă prevăzută de art. 188 CPP al Republicii Moldova constă, în izolarea bănuitului, învinuitului, inculpatului la domiciliu cu stabilirea anumitor restricţii legate de deplasarea persoanei arestate, de comunicarea acesteia cu alte persoane, de limitarea convorbirilor telefonice, recepţionării şi expedierii corespondenţei şi utilizării altor mijloace de comunicare. Arestul la domiciliu poate fi aplicat în cazul prezenţei temeiurilor care sînt specifice şi în cazul arestării preventive. Oportunitatea aplicării arestării la domiciliu este la latitudinea instanţei de judecată în funcţie de circumstanţele caracteristice persoanei învinuite, care sînt criterii complementare condiţiilor expuse în art. 188 alin. (2) CPP. Potrivit alin. (2) art. 188 din CPP al Republicii Moldova arestarea la domiciliu se aplică persoanelor (inclusiv bănuitului, învinuitului, inculpatului minor) care se învinuiesc de comiterea unei infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave, precum şi de comiterea unei infracţiuni din imprudenţă.