Common law - Drept Constitutional

REFERATUniversitate Universitatea de stat Profesor Slusarenco Sfetlana

preview iconExtras din document

1.Dreptul Statelor Unite ale Americii în perioada colonială Istoria dreptului engleză, legea anglo-saxonă, incepe atunci cand William Cuceritorul a fost incoronat rege al Angliei în secolul XI. Termenul "drept comun" apare inițial în perioada anilor 1150-1160. În secolul al XII-lea a regii englezi au început să trimită oameni oficiali pentru a aborda problemele de guvernanță inclusiv și pentru rezolvarea unor litigii în diferite locuri din împărăția lui. La început, ei nu s-au bazat pe legea împărătească, care la acel moment nu a existat, bazânduse pe audierea martorilor sau a vecinilor , de multe ori intr-un număr de 12 persoane,din care mai târziu sa format juriul. La sfârșitul secolului al XVI-lea din experiența acumulată au început să elaboreze tratate asupra dreptului comun englez. Prima lucrare fiind socotită cartea lui Glenville (Treatise on the laws and customs of the Kingdom of England) . Am găsit de cuviință că ar fi corect să încep cu o informație succintă despre formarea familiei common law deoarece dreptul SUA face parte din marea familie common law, sursa sa imediată fiind dreptul englez. Pentru înțelegerea dreptului american este absolut indispensabilă o privire asupra modului în care s-a format acesta, începând din perioada coloniala până în prezent. Numai astfel poate fi înțeleasă desprinderea treptată a dreptului american de ,,common-law” clasic si particularitațile pe care le prezintă astăzi, ca un sistem juridic diferit de cel britanic. Aceste două sisteme de drept, desi fac parte din aceeasi mare familie, ele diferă sub anumite aspecte importante.Deosebirile se datorează, în primul rând, stucturii federale a Statelor Unite, care imprimă dreptului acestora particularitați însemnate. Rezultat al unei evoluții deosebite, dreptul american concepe în chip diferit anumite instituții. Deși sistemul izvoarelor de drept este asemanator, ponderea ocupată de fiecare din acestea în ansamblul sistemului se deosebește considerabil de cea din dreptul englez. Odată cu formarea coloniilor începe și procesul de formare a dreptului SUA “Deşi au pornit ultimii în competiţia pentru Lumea Nouă, englezii au reuşit în numai câteva decenii să deţină supremaţia atât asupra europenilor cât şi a populaţiilor din America de Nord. Porniţi în goana după aur, portughezii, spaniolii, francezii şi olandezii au fost respinşi de clima aspră, ţărmul mlăştinos sau stâncos şi mai ales lipsa aurului. După eşecurile de a se instala pe acest ţărm ale lui Humphrey Gilbert sau Walter Raleigh, în 1607, aventurierul John Smith a înfiinţat prima localitate, Jamestown şi a întemeiat prima colonie: Virginia. Peste un secol era înfiinţată ultima colonie engleză în America de Nord, Georgia (1733).”

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Referat: Common law Obiect: Drept Constitutional