Știința dreptului comparat Polemica dreptului comparat ca știință autonomă era pusă încă de Leontiu Jean Constantinescu, ea constînd în caracterul dreptului comparat care nu putea fi determinat concret ca fiind o știință sau o simplă metodă. În anii 90 mulți autori afirmau că această dilemă are semnificație teoretică, nu practică, Gutterige spunînd că este o logomahie cam avidă, iar Jaques Lambert afirma că e superfic,ială și depășită. Oricum însă continuau să fie confundate deosebirile intre studierea legislatiilor straine și drept comparat, cunoașterea legislațiilor străine fiind de fapt o premisă necesară a comparației cînd dreptul comparat începe după cunoașterea de mai sus ce consta în compararea drepturilor deja cunoscute prin confruntarea lor aplicînd regulile metodei comparative. Dreptul comparat nu este un ansamblu de norme, deci nu reprezintă o ramură de drept, mai degrabă e că după părerea lui Victor Dan Zlătescu e un ansamblu de procedee potrivit cărora se face compararea normelor de sisteme diferite. Nu este o ramură de drept deși sunt lucrări la nivelul dreptului civil comparat, dreptului comercial comparat. Totuși trebuie de înțeles că acestea de fapt sunt niște micro sau macrocompații. Pe parcursul istoriei au fost multe încercări de demonstrare a autonomiei dreptului comparat ca știință. Lambert distingea 2 blocuri concepții asupra obiectului dreptului comparat: istoria comparată-necesitatea cercetării sistemelor juridice atît în timp cît și în spațiu; legislația comparată. Stabilindu-se astfel că dreptul comparat servește la determinarea orientării în viitor cît și evoluția istorică a instituțiilor juridice. Wigmore definește domeniul de aplicare a dreptului comparat: nomoscopia (descrierea reglementărilor), nomotetica (analiza diferitor instituții juridice), nomogenetica (analiza evoluției diferitor instituții și nomre juridice în raport de cauzalitate și cronologie). Aurel Bonciog se referă deja la dreptul privat comparat ca parte componentă a obiectului dreptului comparat care studiază o parte a raporturilor patrimoniale, constituite din dreptul de proprietate și alte drepturi reale, precum succesiunile, obligațiile. Astfel definiția dreptului privat comparat se referă la obiectul acestuia care sunt relațiile dintre părțile care apar în poziții egale și au un conținut preponderent patrimonial. Tot Bonciog vede dreptul comparat ca fiind alcătuit ca obiect din legislație comparată, drept privat comparat. Astfel putem spune că dreptul comparat studiază geneza și evoluția instituțiilor juridice pe parcursul perioadelor istorice, elementele comparative, impactul asupra formării sistemelor de drept contemporan.
Comentariul tau va fi primul
08:10Referat: Drept comparat Obiect: Drept Comparat