Conform art. 1 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului , terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională, având următoarele caracteristici: a) sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau distructive; b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică; c) vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora; d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite. Dincolo de această definiţie legală, terorismul este perceput drept acţiunea violentă folosită pentru inocularea spaimei, a fricii cu efect paralizant, a psihozei destabilizatoare asupra unei persoane sau a unui grup de persoane, mai mic sau mai mare (pot fii mase de oameni), pentru a-l elimina, manevra sau aservi. Mai direct, principalul scop al acţiunii teroriste este să inducă frica, şi neîncrederea în capacitatea protectoare a valorilor reale dobândite de civilizaţie, de natură a-i influenţa omului comportamentul şi deciziile.
Comentariul tau va fi primul
Referat: Asocierea pentru savarsirea de acte de terorism Obiect: Drept Comparat