INSOLVABILITATEA - Cristina Martin

Extras din document

Noţiunea de insolvabilitate şi proces de insolvabilitate Conform art.2 al Legii insolvabilităţii, insolvabilitatea este definită ca situaţie financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată. Incapacitatea de plată reprezintă o insuficienţă a lichidităţilor, o absenţă a fondurilor băneşti şi altor bunuri necesare pentru plata obligaţiilor scadente, o stare în care debitorul nu poate într-un ritm satisfăcător să mobilizeze resursele financiare necesare acoperirii datoriilor sale comerciale. Imposibilitatea de a-şi achita creanţele poate fi consecinţa insuficienţei de numerar (insolvenţă sau insolvabilitate relativă) sau insuficienţă de active (insolvabilitate absolută). Insolvenţa este o împrejurare ce declanşează procesul de insolvabilitate şi nu presupune în mod necesar ca activul patrimoniului debitorului să fie mai mic decât pasivul acestuia; ea poate surveni chiar atunci când activul depăşeşte pasivul,). Insolvabilitatea absolută prezintă situaţia debitorului în care valoarea pasivelor depăşeşte valoarea activelor, adică mărimea creanţelor creditoare este mai mare decât posibilităţile de achitare din partea debitorului, iar mărimea totală a creanţelor va fi achitată parţial. Procesul de insolvabilitate este un proces intentat de şi aflat sub supravegherea instanţei de judecată prin care debitorul, în scopul satisfacerii într-o mărime cât mai mare a creanţelor creditorilor, este supus unui regim juridic special, având ca consecinţă determinarea, distribuirea masei debitoare şi valorificarea acesteia între creditori, finalizată cu radierea debitorului din Registrul de Stat al Întreprinderilor şi Organizaţiilor, dacă nu este posibilă restabilirea capacităţii de plată ori satisfacerea cerinţelor creditorilor într-un alt mod.