Stiluri occidentale Avem multe în comun cu vecinii noştri europeni, astfel încât diferenţele în ceea ce priveşte cultura şi obiceiurile în afaceri nu sunt atât de evidente precum dintre noi şi ţări mai îndepărtate. Se poate de evidenţiat un şir de factori, ce determină tangenţele comune faţă de problemele etice în Europa de Vest şi de Est. Aceasta este cultura unică creştină, apropierea etnică şi o istorie a relaţiilor politice, economice şi culturale de o lungă durată. În mod condiţional putem diviza stilurile proprii popoarelor europene în câteva mai pronunţate şi care au un impact mai mare asupra afacerilor internaţionale: - stilul nord-european sau scandinav; - stilul german; - stilul britanic; - stilul francez; - stilul mediteranian. Stilul scandinav Abordarea nord-europeană a negocierilor este mult mai liniştită decât cea americană sau cea germană. Oamenii de afaceri scandinavi au un anumit grad de reticenţă în a intra în mediul social la începutul negocierilor. Sunt liniştiţi, vorbesc rar şi pot fi uşor cuceriţi în fazele iniţiale; mai sunt foarte deschişi în mişcări şi îi ajută pe parteneri să obţină informaţiile necesare despre propria poziţie. Exploatează bine posibilităţile creative şi vor adopta decizii creative. Finlandezii şi norvegienii sunt foarte aproape de acest stil de lucru, iar suedezii îl adoptă doar parţial , fiind influenţai de stilul american şi de birocraţia suedeză. Danezii se vor apropia de nordici – dacă provin din Sealand, fie de germani – dacă provin din Gutland. Îmbrăcăminte conservatoare, maniere oficiale şi punctualitatea – toate acestea sunt de aşteptat atunci când ai de-a face cu scandinavii. La prima vedere, ei pot părea distanţi şi neprietenoşi, dar aceasta este o rezervă naturală peste care, de regulă, se trece după ce vă cunoaşteţi mai bine. Unele subiecte – salariul, statutul social sau politica – sunt de regulă evitate la întâlnirile oficiale. Umorul poate fi acceptat, dar subiectul trebuie ales cu grijă, pentru a evita ofensele. În aceste ţări trebuie să fii exagerat de punctual la întâlnirile de afaceri şi la evenimentele sociale. Dacă te afli într-un grup în care nimeni nu a făcut prezentările, prezintă-te singur tuturor. Scandinavii sunt rezervaţi şi vor aprecia pe cineva care sparge ghiaţa în locul lor. Ţinerea unor discursuri sau toasturi în sănătatea colegilor şi oaspeţilor reprezintă o activitate populară, care implică unele ritualuri bine stabilite. Toasturile sunt începute de gazdă şi li se răspunde cu „Skol” şi printr-o înclinare a capului din partea comesenilor. După aceasta, toţi participanţii spun un toast propriu! Schimbul unor cadouri de valoare modestă este acceptabil, dar cadourile mai extravagante pot produce ofense. Distanţe păstrată în timpul convorbirii – mare. ...
Comentariul tau va fi primul
Referat: Vestimentatia omului de afaceri european. Caracteristici ale omului de afaceri american. Profesor: Cretu Marcela