Dacă anii '70 au fost cei ai planificării şi formalizării, cu accent pe elaborarea modelelor de analiză strategică, perioadele ce urmează semnifică în schimb, odată cu apariţia conceptului de management strategic, luarea în consideraţie, într-o manieră îmbunătăţită, a diferitelor componente ale mediului exterior, dar şi a fenomenelor legate de organizarea internă a întreprinderii şi înţelegerea interdependenţei dintre formularea şi punerea în aplicare a strategiei. Întreprinderea începe tot mai mult să fie privită nu numai ca un ansamblu ierarhizat de funcţiuni, al cărui scop este să producă bunuri sau servicii destinate vânzării, ci şi ca o realitate umană complexă, ca populaţie de „actori” a căror acţiune individuală şi colectivă depinde de valoarea şi formarea lor, dar şi de angajarea lor sau, cu alte cuvinte, de relaţiile pe care le întreţin cu întreprinderea. Comportamentul indivizilor nu este imuabil. Ei au propriile convingeri şi sisteme de valori la care se raportează. Au obiective individuale şi de grup, care pot coincide sau nu cu ale organizaţiei şi fiecare are o strategie proprie pentru atingerea acestor obiective. Între ei se cristalizează relaţii personale şi de grup – bazate pe preocupări şi interese comune, apartenenţă politică, simpatii, autoritatea cunoştinţelor sau de competenţă etc. – altele decât cele stabilite de structura formală. Ia naştere, astfel, o structură informală care, fără să se substituie celei formale, o influenţează pozitiv sau negativ, în funcţie de modul în care aspiraţiile diferitelor grupuri sau indivizi se identifică sau nu cu organizarea formală. ...
Comentariul tau va fi primul
Referat: Importanta culturii organizationale Profesor: Cretu Marcela