Mari scandaluri: Toyota La 1 mai 2006, Sayaka Kobayashi, o angajată Toyota, a iniţiat un proces împotriva preşedintelui Toyota din SUA, Hideaki Otaka, solicitând despăgubiri în valoare de 190 milioane USD. Sayaka Kobayashi, fosta asistentă a lui Otaka, susţinea că, dincolo de nenumăratele aluzii şi propuneri indecente pe care acesta i le-a făcut, a încercat, de mai multe ori, să întreţină relaţii sexuale cu ea. Sayaka Kobayashi mărturisea şi că Otaka a prezentat-o drept „cereala lui preferată pentru micul dejun” şi, mai mult, i-a spus că îşi doreşte ca ea să îi poarte copilul. În data de 6 decembrie 2005, Sayaka Kobayashi a trimis un email unei alte persoane din top managementul companiei, în care îi solicita sprijinul: „Zi de zi vin la serviciu cu teamă şi mă rog ca domnul Otaka să nu îmi mai ceară să îl însoţesc la vreun prânz, la vreo cină sau în vreo delegaţie. Am nevoie de ajutor din partea dvs. în această problemă, în faţa căreia mă simt neputincioasă”. „Trebuie să îti rezolvi problemele în privat cu Otaka”, a sosit răspunsul lui Dennis C. Cuneo. Însă nu era cel dorit. Sayaka Kobayashi apelase şi la departamentul de resurse umane, în luna noiembrie, de unde, din nou, nu obţinuse clarificarea situaţiei. Ce măsuri a luat Toyota? Hideaki Otaka a fost înlocuit, la conducerea Toyota, de Jim Press, fost director de vânzări. Despăgubirile în acest caz au fost negociate între părţi şi nu au fost divulgate până în prezent. Fosta Secretară pentru Relaţii de Muncă a SUA, Alexis Herman, a fost desemnată să conducă o echipa formată din 7 persoane, împreună cu care să revizuiască procedurile şi politicile corporaţiei, care privesc hărţuirea sexuală. Toţi directorii Toyota SUA trebuie să participe la traininguri speciale, “pentru a-i ajuta să recunoască şi să prevină orice comportament inadecvat, precum şi să ia măsurile potrivite”. O noua politică predeve că orice acuzaţii de hărţuire sexuală sau comportament inadecvat aduse unui director sau presedinte Toyota vor fi raportate direct Consiliului Director.
Comentariul tau va fi primul
Referat: Hartuire sexuala la locul de munca. Profesor: Covas Lilia