Activitatea investiţională a întreprinderii industriale” - Cotelnic Nelea

REFERATUniversitate ULIM Caiet Finantele Intreprinderii

preview iconExtras din document

1. Rolul investiţiilor şi al construcţiilor capitale în reproducţia fondurilor fixe; 2. Componenţa şi structura investiţiilor capitale; 3. Eficienţa economică a investiţiilor capitale şi căile de sporire a acesteia; 1. Rolul investiţiilor şi al construcţiilor capitale în reproducţia fondurilor fixe Investiţii – înseamnă investirea pe termen lung a unor mijloace atât în interiorul ţării, cât şi dincolo de hotarele ei, în scopul de a crea noi întreprinderi şi de a moderniza întreprinderile existente, a însuşi tehnica şi tehnologiile avansate, a majora volumul producţiei şi a obţine profit. Politica în domeniul investiţiilor stabileşte direcţiile prioritare ale investiţiilor capitale, de care depinde ridiicarea gradului de eficienţă a economiei, asigurarea unei cât mai substanţiale creşteri a volumului de producţie şi venitului naţional la fiecare leu cheltuit. Investitor – este antreprenorul, organizaţia sau statul, care efectuează investiţii capitale pe termen lung într-o anumită afacere sau întreprindere în scopul de a obţine ptofit. Investiţii capitale – sunt cheltuielile materiale, de muncă şi resursele băneşti orientate spre restabilirea şi suplimentarea fondurilor fixe. Sursa principală a investiţiilor capitale o constituie fondul de acumulări, destinat consolidării fondurilor fixe. Alte surse sunt: fondul de amortizare, mijloacele implicate ale populaţiei pentru construcţia caselor de locuit. Investiţiile au o structură ramificată. În opinia unor savanţi , capitalul se divizează în fizic şi monetar (bănesc), investiţiile de asemenea în mod tradiţional se împart în investiţii materiale şi băneşti. Investiţiile materiale sunt obiectele de producţie şi neproductive în stadiu de construcţie, utilajele şi maşinile, destinate pentru înlocuirea sau extinderea parcului de mijloace tehnice, majorarea rezervelor materiale etc. Investiţiile băneşti – constituie capitalul alocat pentru crearea investiţiilor materiale şi asigurarea producţiei de mărfuri investiţionale. ...

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Referat: Activitatea investiţională a întreprinderii industriale” Profesor: Cotelnic Nelea