Stoicismul - o orientare complexă de gândire - Coanda Svetlana

Extras din document

Stoicismul a fost o orientare complexă de gândire apărută la începutul epocii elenistice (sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr.), care s-a întins până în epoca imperială a Romei antice (secolul al III-lea d.Hr.). A fost fondat de Zenon din Cittium (polis grecesc din insula Cipru), fenician de origine, născut însă în insula Cipru, dar stabilit din tinereţe la Atena. Acesta a întemeiat în jurul anului 300 î.Hr. o şcoală filosofică, ce va fi numită stoică, deoarece lecţiile se desfăşurau într-un portic (gr. stoa – galerie acoperită deschisă, susţinută de coloane, care se întinde de-a lungul unei clădiri, în jurul unei grădini sau al unei pieţe) pictat de Polygnot cu scene din războiul troian şi din bătălia de la Marathon. Sub raport istoric, se pot distinge trei mari etape în devenirea filosofiei stoice: 1. Stoicismul vechi, cuprins între sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr. şi sfârşitul secolului al III-lea î.Hr., ai cărui principali reprezentanţi sunt: - Zenon din Cittium (cca. 333 – 262 î.Hr.) - Cleanthes din Assos (cca. 331 – 232 î.Hr.) - Hrysippos (Chrysippos) din Soloi (cca. 281 – 204 î.Hr.) 2. Stoicismul mediu, cuprins între secolele II – I î.Hr.), ale cărui figuri reprezentative sunt: - Panaitios din Rhodos (185 –112 î.Hr.) - Poseidonios din Apamena (135 – 51 î.Hr.) 3. Stoicismul târziu, dezvoltat în epoca romană (secolele I – III d.Hr.), mai ales de către: - Lucius Annaeus Seneca (4 î.Hr. – 65 d.Hr.) - Epictet (cca. 50 – 138 d.Hr.) - Marcus Aurelius (121 – 180 d.Hr.). 2. Filosofia stoică Fundamentele filosofiei stoice au fost fixate în prima sa etapă, în celelalte realizându-se numai dezvoltări, aprofundări şi nuanţări ale doctrinei. Zenon din Cittium considera că lumea se întemeiază pe principii materiale perceptibile, rolul dinamizator revenindu-i focului, înţeles ca raţiune divină (logos). În gnoseologie el a considerat reprezentările senzoriale ca „întipăriri” ale lucrurilor în suflet. Potrivit eticii sale, reprezentativă pentru mentalitatea elenistică, scopul omului trebuie să fie „viaţa conformă cu raţiunea”, anihilarea pasiunilor şi dobândirea independenţei faţă de împrejurările exterioare. Diogenes Laertios îi atribuie lui Zenon numeroase lucrări: Republica, Despre viaţa în conformitate cu natura, Despre instinct sau despre natura omului, Despre pasiuni, Despre datorie, Despre lege, Despre univers, Despre stil, Etica etc. Cea mai mare parte a acestor lucrări s-a pierdut, din opera lui Zenon din Cittium păstrându-se numai câteva fragmente. În semn de preţuire a înţelepciunii sale şi a serviciilor aduse cetăţii atenienii i-au dăruit o coroană de aur şi i-au ridicat o statuie de bronz. ...