Referat: Diagnosticul resurselor umane si a managementului firmei - Chetraru Aliona

REFERATUniversitate AMTAP Caiet Evaluarea Intreprinderii

preview iconExtras din document

DIAGNOSTICUL ÎNTREPRINDERII 1 Necesitatea şi rolul diagnosticului în evaluarea întreprinderii În sens general, conceptul de diagnostic, la nivelul unei firme, presupune repararea disfuncţionalităţilor activităţii ei, cercetarea şi analiza faptelor şi responsabilităţilor, identificarea cauzelor şi a măsurilor care să conducă la îmbunătăţirea situaţiei economico-financiare. În mod particular, prin diagnosticarea unei firme, în vederea evaluării, se urmăreşte cunoaşterea tuturor laturilor activităţii acesteia, respectiv juridică, tehnică, resurse umane, economico-financiara etc., precum şi a punctelor forte şi punctelor slabe corespunzătoare fiecăreia. Aceasta are ca scop exclusiv evidenţierea parametrilor de operare ai firmei, estimarea performanţelor şi riscurilor activităţii viitoare, orice informaţii care pot orienta judecata evaluatorului în fiecare dintre cele trei abordări prezentate. În cadrul diagnosticului trebuie să-şi găsească răspuns probleme cum sunt: 1. Piaţa pe care operează firma şi poziţia trecută şi probabilă pe această piaţă; 2. Situaţia juridică a firmei şi a proprietăţii evaluate; 3. Potenţialul uman şi de management al firmei; 4. Infrastructura tehnică pentru susţinerea activităţii de producţie sau servicii; 5. Rezultatele obţinute şi probabile ale întreprinderii. În cadrul activităţii practice de evaluare a unei firme diagnosticul trebuie să furnizeze informaţiile necesare aprecierii situaţiei trecute şi prezente, care constituie o bază pentru estimarea elementelor şi variabilelor "cheie" ce trebuie avute în vedere în cazul aplicării diferitelor metode de evaluare. Întrucât evaluarea întreprinderii nu înseamnă o aplicare mecanică a unor tehnici, ci presupune o apreciere profundă a performanţelor firmei, echipa de evaluare trebuie să opereze cu parametri consideraţi normali pentru mediul de activitate al firmei evaluate şi la momentul efectuării evaluării. Pe baza diagnosticului întreprinderii evaluate se fundamentează scenariile ce stau la baza evaluării în abordarea pe bază de venit. O problemă importantă în realizarea diagnosticului o reprezintă asigurarea informaţiilor ce vor fi analizate. În acest sens, aşa cum s-a precizat, Standardul de evaluare a afacerii (SEV 5) insistă pe necesitatea ca evaluatorul să verifice acurateţea şi credibilitatea surselor de informaţii, iar judecata finală a valorii (reconcilierea valorilor obţinute) să includă acest aspect important prin intermediul unei analize a gradului de credibilitate şi relevanţă al tuturor informaţiilor care au stat la baza aplicării fiecărei metode.  

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Referat: Referat: Diagnosticul resurselor umane si a managementului firmei Profesor: Chetraru Aliona