Clasificarea obligatiunilor - Cerbu

Extras din document

Obligaţiile pot fi clasificate pe baza unor criterii variate. Fiecare dintre criterii este aplicabil întregii sfere a obligaţiilor, ele nu se exclud unele pe altele, ci reprezintă numai puncte de vedere deosebite, prin prisma cărora poate fi examinată una şi aceeaşi obligaţie. De exemplu, aceeaşi obligaţie poate fi clasificată, din punct de vedere al obiectului, ca fiind o obligaţie de a da, iar din punct de vedere al sancţiunii, ca fiind o obligaţie civilă. Clasificarea obligaţiilor pornind de la criterii, nu este o operaţie gratuită, ci se reflectă în regulile speciale aplicabile obligaţiilor diferitor categorii. Astfel, uneori, izvorul obligaţiei poate să influenţeze reglementarea pe care o obligaţie o are, tot astfel cum o asemenea influenţă poate avea şi obiectul, ori sancţiunea ce însoţeşte obligaţia. Clasificarea obligaţiilor după izvoare În conformitate cu art.514, Cod Civil al R.M., legiuitorul renunţă la încercarea de a clasifica izvoarele obligaţiilor, mulţumindu-se cu o enumerare a lor. Obligaţiile pot izvorî din: 1.Contracte În conformitate cu art.514, CCRM. contractele reprezintă izvoare de naştere a obligaţiilor. Contractul - acordul de voinţă intervenit între două sau mai multe părţi pentru a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic – este cea mai răspândită categorie de acte juridice. Drept exemeplu Contractul de leasing, art. 923, CCRM. Contractul de mandat, art.1030, C.C. al R.M. 2. Delicte Delictele reprezintă acele fapte juridice ilicite, săvârşite cu sau fără intenţie, de care legea leagă producerea anumitor efecte juridice. Delictul generează producerea unui prejudiciu cu carcter patrimonial sau nepatrimonial, servind drept temei a răspunderii delictuale. Din art. 1398 al C.C. rezultă că spre deosebire de răspunderea contractuală, care apare ca urmare a încălcării unei obligaţii concrete, stabilită prin contract, cea delictuală se angajează în rezultatul încălcării unei obligaţii legale cu caracter general (născută dintr-un raport civil absolut), care revine tuturor – de a nu leza drepturile altora prin fapte ilicite. Răspunderea delictuală se naşte prin încălcarea unor drepturi absolute ale persoanei vătămate (dreptul de proprietate, la viaţă, sănătate etc.). De aceea răspunderea pentru dauna cauzată persoanei umane poate avea numai caracter delictual, independent de faptul se afla sau nu persoana vătămată în raporturi contractuale cu delincventul. Pentru angajarea răspunderii delictuale este necesară, potrivit regulii generale, vinovăţia autorului faptei ilicite. În materia răspunderii delictuale forma şi gradul vinovăţiei autorului faptei ilicite nu prezintă importanţă pentru determinarea cuantumului despăgubirii, fiind aplicabil principiul reparării integrale a daunei.