Nulitatea actului juridic subsecvent - Cerbu Sabina

Extras din document

Efectele nulităţii se pot răsfrânge şi asupra terţilor, atunci când aceştia au dobândit drepturi de la partea împotriva căreia s-a pronunţat nulitatea. În circuitul civil se întâmplă frecvent ca actele juridice să fie înlănţuite, iar situaţiile derivate din unele operaţiuni juridice să facă obiectul altora. Este, de exemplu, cazul actelor de dobândire a drepturilor reale, când o persoană transmite un drept, să spunem de proprietate, alteia, drept pe care l-a obţinut de la o altă persoană printr-o altă operaţiune juridică. Aceasta determină ca actul juridic să constituie un mijloc derivat de dobândire a dreptului real, deoarece dreptul transmis derivă dintr-un titlu anterior. În cazul în care, în acest lanţ se găseşte o verigă slabă – un act nul, toate actele juridice care îl succed vor fi nule, deoarece din nimic nu se poate naşte decât nimic (ex nihilum nihil) . În consecinţă, efectele nulităţii actului juridic faţă de terţi vor fi guvernate de principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, care se exprimă solemn prin adagiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis (denumire pe care o vom folosi în continuare). Desemnăm prin acest principiu regula de drept, potrivit căreia anularea actului juridic iniţial atrage şi anularea actului juridic subsecvent, datorită legăturii juridice dintre aceste acte . Temeiul său se regăseşte în aceea că nulitatea a devenit cauză de întemeiere a actelor subsecvente sieşi, ceea ce determină să fie nul tot ceea ce succede unei cauze nule. Principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis este o consecinţă (o aplicaţie chiar) a altor două principii: – a principiului retroactivităţii, în temeiul căruia dreptul, născut dintr-un act ce este anulat, se desfiinţează chiar pe data naşterii lui, astfel că cel ce ar fi trebuit să fie titularul dreptului respectiv se vede privat, lipsit de calitatea de titular al acestui drept; – a principiului de drept potrivit căruia nimeni nu poate transmite un drept pe care nu-l are (nemo dat quod non habet) sau, cu alte cuvinte, nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât are (nemo plus juris ad allium transferre potest quam ipse habet) . Într-adevăr, de vreme ce dreptul transmiţătorului este desfiinţat retroactiv, înseamnă că a transmis altuia un drept pe care nu-l avea; de aici consecinţa: nici dobânditorul n-a devenit (sau nu putea deveni) titularul acestui drept. În doctrină s-a subliniat , pe bună dreptate, că din această justificare nu trebuie trasă concluzia potrivit căreia ar fi necesar ca actul juridic subsecvent să fie un act constitutiv sau translativ de drepturi reale. Principiul anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului iniţial, îşi găseşte aplicare şi atunci când este vorba de drepturi de creanţă (spre exemplu, după încheierea unui contract de vânzare-