Apariţia şi evoluţia impozitelor - Castravet Lucia

REFERATUniversitate USM Caiet Fiscalitate

preview iconExtras din document

Impozitele sunt cunoscute din antichitate şi se presupune că au apărut în cadrul primelor formaţiuni statale, fiind determinate de necesităţile întreţinerii materiale a celor ce exercitau forţa publică, îndeplinind atribuţiile autoritare de conducere statală. De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, condiţionat de dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Date despre impozitele şi cheltuielile publice din antichitate se cunosc în deosebi din istoria statelor antice grec şi roman. În republicile antice greceşti, ca şi în statul antic roman erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere statală, pentru întreţinerea şi înzestrarea forţelor armate şi de ordine publică, construcţia şi înarmarea corabiilor de război, construirea de drumuri, pentru temple şi serbări religioase etc. În completarea resurselor domeniului public, în fiecare din aceste state au fost instituite impozite diferite, unele ordinare sau curente altele extraordinare. În statul antic atenian principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri şi de bunuri. Acesta era urmat de impozite asupra veniturilor meseriaşilor, taxele pentru vânzarea în piaţă a produselor agricole, precum şi impozitul extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi în timp de război ca o îndatorire de onoare a acestor cetăţeni. În statul roman antic, în toate etapele de evoluţie istorică, principalul impozit a fost "tributum". La început acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, apoi a fost extins ca impozit cetăţenesc permanent, datorat de toţi cetăţenii statului roman care avea proprietăţi imobiliare, iar mai târziu şi pentru bunuri mobiliare. Apoi s-a instituit impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit pe meşteşuguri, pe numărul de sclavi şi impozitul datorat de celibatari. ...

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Referat: Apariţia şi evoluţia impozitelor Profesor: Castravet Lucia