Comert - Bragoi

Extras din document

În prezent, în rândurile ţărilor dezvoltate cu economie de piaţă sunt incluse oficial 29 de state. Cele mai multe (22) sunt europene1. Acest fapt se explică prin startul mai timpuriu al industrializării în Europa. Restul ţărilor dezvoltate se repartizează geografic astfel: câte două în America de Nord, Asia şi Oceania şi una singură în Africa2. În America Latină nu se află, încă, nici o ţară dezvoltată. Ţările dezvoltate sunt grupate în Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) cu sediul la Paris. Înfiinţată în 1960 şi intrată în funcţiune un an mai târziu, această organizaţie interguvernamentală îşi propune să „formuleze, coordoneze şi să promoveze” politici destinate să încurajeze creşterea economică şi menţinerea stabilităţii financiare a ţărilor membre. Totodată, OCDE stimulează şi armonizează eforturile membrilor săi pentru acordarea de asistenţă financiară şi tehnică ţărilor în curs de dezvoltare. În fine, organizaţia este condusă de un consiliu format din reprezentanţii tuturor statelor membre. Ea publică anual statistici elaborate, studii prospective, privind economia ţărilor dezvoltate. Ţările dezvoltate cu economie de piaţă domină economia mondială. Ele au ponderea cea mai mare în produsul brut mondial, în exporturi şi în investiţiile externe de capital. În acelaşi timp, populaţia lor este mult mai mică decât cea a ţărilor în dezvoltare. Perioada „războiului rece” a întărit coeziunea dintre aceste ţări. Ele cooperează pe multiple planuri: economic, ştiinţific, cultural, ecologic. Asperităţile care apar în anumite momente sunt depăşite pe calea tratativelor. Războiul a fost definitiv eliminat din relaţiile reciproce. Ţările care fac parte din această categorie se caracterizează printr-o serie de trăsături comune: – Înainte de toate, sunt ţări industriale. Acest fapt se află la baza avansului lor economic în raport cu alte state. După cel de-al doilea război mondial, sub impulsul revoluţiei în ştiinţă şi tehnologie, factorii intensivi ai dezvoltării au trecut pe primul plan, determinând un salt important în domeniul productivităţii şi al calităţii. „Economia coşurilor de fabrică” a cedat locul economiei bazate pe informaţie şi înaltă tehnologie. – Structura economiilor lor naţionale se caracterizează prin ponderea superioară a sectorului secundar şi, mai ales, a celui terţiar, în comparaţie cu cel primar. Ramurile industriale de vârf se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât cele clasice (siderurgia, textilele, mineritul etc.). Agricultura s-a industrializat, zootehnia crescând cu precădere în raport cu producţia vegetală.