Pedeapsa penală - Botnaru Stela

REFERATUniversitate Universitatea de Stat din Moldova Caiet Drept Penal

preview iconExtras din document

Pedeapsa, este una dintre cele mai controversate probleme ale tuturor timpurilor, ca şi problema existenţei şi de altfel ca cea a sensului vieţii, frământănd raţiunea umană. Constatăm ca instituţia pedepsei a evoluat de la o societate la alta în funcţie de evoluţia vieţii sociale, deci putem spune că pedeapsa se reflectă în fizionomia epocii respective şi la fel ca şi criminalitatea, se află în dependenţă directă de structura socială, de particularităţile naţionale, sociale, şi culturale ale ei. Pedeapsa penală a fost şi va rămâne reacţia de bază a comunităţii faţă de acest fenomen social negativ. Pedeapsa este un instrument de violenţă instituţionalizată în mainile statului iar o discuţie despre fundamentul pedepsei duce inevitabil la cercetarea legitimităţii dreptului penal . Nu degeaba s-a repetat

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Referat: Pedeapsa penală Profesor: Botnaru Stela